Connect with us

Primarul infractor al Botoșaniului, trimis în judecată de DNA

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Edilul-şef al Botoşaniului, care se află sub control judiciar, este suspectat că, pe 25 august 2021, ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei unei candidate la postul de „consilier clasa I, grad profesional superior” scos la concurs de instituţia pe care o conducea. Ca urmare a acestor demersuri, la data de 26 august 2021, persoana respectivă ar fi promovat concursul şi ar fi ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv.

Dosarul a fost trimis spre judecată Tribunalului Botoşani.

Cosmin Andrei şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Botoşani din partea Partidului Social Democrat. 

Facebook