Robert Turcescu: Corpul electoral și interlopul corporal

Când dispare teama de ridicol, apar Piedone și Șoșoacă. E imposibil de explicat rațional ce l-ar putea face pe un cetățean, fie el și puternic turmentat, să crediteze prin vot un personaj politic fără simțul măsurii. Există o fascinație a grotescului, un soi de impuls firesc de a vedea și chiar de a pipăi realitatea dezgustătoare, din dorința de a avea pentru viitor reprezentarea palpabilă a limitei de jos. Nu poți face comparații valide, pertinente, convingătoare, în absența referențialului, fie el și fetid. Dar să te lași drogat până la a-ți pune speranțele individuale într-un hoit sau destinul colectiv în promisiunile isterice ale unei precupețe care-și cântă prin cârciumi marșul prezidențial, e deja o problemă de sănătate mintală. Nici disperarea, nici manipularea și nici răzbunarea nu pot fi invocate drept scuze pentru un comportament electoral sinucigaș în care te hotărăști să dai un vot de încredere și de reprezentare unor indivizi cărora le lipsește fie o doagă, fie o educație școlară elementară, fie ambele.

S-a ajuns până într-acolo încât oameni în toate mințile consideră amuzați că e dreptul suveran al poporului (la fel de suveran și el, desigur!) să aleagă, la urma urmelor, pe oricine dorește, ba chiar încurajează, zâmbind larg, apariția acestor exemplare exotice în viața publică, făcând o bizară socoteală: se va vedea, cred ei, ce diferență uriașă e între omul școlit, civilizat, integru și ipochimenul grobian, gângav, interlop. Votul rațional va învinge, aceasta-i gândul, bunul-simț îndeamnă la astuparea mizeriei, așa cum pisica, din reflex, își acoperă scârna cu nisip. Dar e un calcul care deja indică rezultate greșite: când un repetent căruia i se schimonosește fața după încercarea extenuantă de a rosti coerent cuvinte cu mai mult de trei silabe amenință din sondaje să cucerească scaunul de primar al Capitalei, înseamnă că undeva s-a rupt centura de siguranță care proteja corpul electoral de impactul cu interlopul corporal.

Nu trebuie căutate motivele pentru care s-a ajuns aici. Pe un astfel de aliniament discuția devine nesfârșită, explicațiile îmbracă nuanțe acuzatoare, iar vinovații sunt de cele mai multe ori dispăruți din viața publică ori din viața lumească. Și, oricum, nu din ce-a fost se prescrie tratamentul. Anticorpii, dacă mai există, trebuie înmulțiți pornind de la un set de analize urgente care să admită, în primul rând, că există niște răni deschise, purulente, din cauza cărora riscăm să ne ducem pe copcă.

E ceva rău, asta e clar. Dacă încă e valabilă zicală că tot răul e spre bine ar trebui să vedem activându-se o stare de alertă națională până la scrutinul din iunie. Ceea ce, să fim lucizi, e greu de crezut că se va întâmpla, dar nu pentru că e timpul scurt, ci pentru că trăim altfel de timpuri: o vreme a dărâmării pe care, în mod straniu, o privesc rânjind milioane de cetățeni cu drept de vot, antrenându-și reflexele democratice prin scrolări intense pe Tik-Tok în timp ce adevărată bombă a început deja să facă tic-tac.