Connect with us

Claudiu Târziu, la conferința MEGA de la București: Ținta noastră este victoria REVOLUȚIEI CONSERVATOARE, adică întoarcerea la normalitate

Forțele conservatoare trebuie să oprească federalizarea Europei și distrugerea statelor naționale, a spus, duminică, Claudiu Târziu, președintele Institutului de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu”, al partidului AUR.

Declarația a fost făcută la finalul conferinței Make Europe Great Again (MEGA), eveniment organizat de Institut.

Înainte de a prezenta concluziile discuțiilor care au avut loc în cele două zile de conferință, Claudiu Târziu a amintit de marea sărbătoare de azi, din Duminica Floriilor.

„Nu mă grăbesc cu concluziile conferinței, până nu onorez sărbătoarea de astăzi.  Este vorba despre intrarea glorioasă a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Doar după câteva zile, Iisus Hristos avea să fie crucificat de oamenii care l-au primit cu osanale.

Asta ne spune ceva despre natura umană și despre binele din viața noastră. Binele vine în viata noastră mereu, dar nu cu forța. Și nu poate fi păstrat decât având o conștiință trează și făcând sacrificii. Dragostea lui Hristos nu a fost și nu este una condiționată. Noi trebuie doar să-I acceptăm dragostea și să-I răspundem cu dragoste”, a subliniat Claudiu Târziu.

Referitor la concluziile conferinței MEGA, Claudiu Târziu a explicat că Europa nu poate redeveni măreață, decât dacă națiunile ei aspiră la măreție.

„Europa nu poate să fie grandioasă cu națiuni pe cale de dispariție. Este mare nevoie să cultivăm sentimentul național”, a spus liderul AUR.

Potrivit acestuia, este nevoie stringentă de o acțiune comună a conservatorilor.

„Actuala conducere UE a ratat toate provocările care i s-au ridicat în față, de la migrație, la criza covid, de la agricultură la războiul din Ucraina. Forțele conservatoare din Europa trebuie să facă tot posibilul să echilibreze politic Parlamentul European și să reformeze instituțiile europene cu obiectul strategic de a opri federalizarea Europei prin distrugerea statelor naționale”, a precizat Claudiu Târziu.

Acesta a explicat că există trei direcții de acțiune, respectiv

1. Revenirea la o politică pentru viață;

2. Apărarea civilizației europene;

3. Slujirea obiectivului de a păstra și de a garanta pacea.

„Fidelitatea față de principiile conservatorismului, consolidarea suveranității naționale, a libertății și celorlalte drepturi fundamnetale, protejarea familiei și opoziția la deviațiile ideologiilor de gen, nevoia urgentă de a reforma în profunzime și de a democratiza toate instituțiile Uniunii Europene în beneficiul unei Europe a națiunilor suverane, nu a unui conglomerat supranaționale centralizat care să copieze Uniunea Sovietică.

Noi, românii, nu mai vrem dictatură. Știm care sunt problemele, știm care sunt soluțiile, trebuie să găsim modalități să le punem în practică.

Aceasta trebuie să fie ținta noastră, până la victoria revoluției conservatoare, adică întoarcerea la normalitate”, a spus Claudiu Târziu.

Pe același subiect:

Începe conferința conservatoare MEGA. Dr. Robert Malone, Rob Roos și Bruce LeVell, printre primii invitați din străinătate care au ajuns în România

Mișcarea conservatoare din întreaga lume, cu ochii pe România. Începe conferința Make Europe Great Again (MEGA), la Palatul Parlamentului din București

Claudiu Târziu, despre conferința MEGA, organizată la București: Acest eveniment va așeza România pe harta suveranismului și conservatorismului mondial

 

Facebook