Connect with us

Începe conferința conservatoare MEGA. Dr. Robert Malone, Rob Roos și Bruce LeVell, printre primii invitați din străinătate care au ajuns în România

Primii invitați din străinătate care vor participa la conferința MEGA de la București au sosit în România încă de vineri seara.

Anunțul a fost făcut de Claudiu Târziu, președintele Institutului de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu”, al partidului AUR, care organizează această conferință.

„Conferința Make Europe Great Again (MEGA), care va începe azi, la Palatul Parlamentului, a fost prefațată aseară de o cină de bun-venit oferită oaspeților noștri din străinătate.

Am fost foarte bucuros să-i revăd pe prietenii de idei alături de care am mai participat și la alte evenimente conservatoare, în România, Europa sau SUA, așa cum este strălucitul om de știință american Robert Malone, precum și să-i întîlnesc pentru prima dată față către față pe alți lideri politici și directori de opinie conservatori de primă linie, precum activista americană pro-life Alveda King, eurodeputatul olandez Rob Roos, vicepreședinte al Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), sau Bruce LeVell, un reprezentant de vîrf al administrației lui Donald Trump.

În calitate de președinte al Institutului de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu „, al partidului AUR, care organizează MEGA, este o onoare și totodată o plăcere să fiu gazda unui eveniment care reunește aproape 200 de personalități conservatoare din 30 de state.

Vă invit cu drag să urmăriți live desfășurarea lucrărilor pe pagina mea de Facebook, pe pagina Institutului ori pe pagina AUR, începînd cu ora 15.30”, a trasmis, sâmbătă, pe Facebook, Claudiu Târziu.

 

Facebook