Compania Națională Poșta Română și-a lansat un site imobiliar, cu sute de proprietăți de închiriat în întreaga țară
Compania Naţională Poşta Română și-a lansat, miercuri, un portal imobiliar, prin intermediul căruia 500 de proprietăţi vor fi scoase la închiriere.
Este vorba despre spații comerciale, spații de birouri, dar și apartamente și birouri, toate aflându-se în proprietatea operatorului poştal de stat.
„Poşta are cam 2.000 de proprietăţi. Din cele 2.000, 1.000 sunt în circuit poştal, deci nu ne atingem de ele. Restul de 1.000 sunt valorificate spre închiriere. Din cele 1.000 care sunt deschise spre închiriere, avem 500 deja închiriate şi 500 pe care le încărcăm pe platformă. Din cele închiriate, anul trecut am închiriat 120 în plus, care nu aveau un contract de închiriere şi am renegociat vreo 300. Deci în concluzie încă mai avem vreo 50-100 care trebuie renegociate, dar probabil că acolo preţul chiriei era bun şi nu le-am prioritizat”, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, directorul Poșteri Române, Valentin Ștefan, notează Agerpres.
Potrivit acestuia, compania are spaţii pe care nu le-a utilizat de mai mulţi ani şi vor fi scoase la închiriere. Pe lângă acestea, o parte din subunităţile poştale au sute de metri pătraţi, iar compania are nevoie de suprafeţe mai mici. În aceste cazuri locaţiile pot fi împărţite în două şi o parte din spaţiu să fie închiriat. De asemenea, există 20- 30 de subunităţi închise la nivel naţional. Acele spaţii vor intra în circuitul de închiriere.