Connect with us

Băluță, seniorul mafiei din Berceni și gunoierii de la ROSAL! Negoiță, maestru de ceremonii

Băluță, seniorul mafiei din Berceni și gunoierii de la ROSAL

Egipteanul Tarek a venit inițial să acopere găurile Rosal, din fondurile grupului Toyo. Dar acum trage și foloasele. Nu se știe cum, dar Primăria Sector 4 a acceptat să vireze banii de salubrizare datorați Rosal direct către Toyo. Și afacerea merge ca pe roate cu prietenia lui Daniel Băluță, primarul de sector. În 2019, la patru luni de la semnarea contractului, tarifele Rosal crescuseră deja cu 20% peste înțelegere.

În 2020, Primarul Daniel Băluță aloca 318 milioane de lei (46% din bugetul primăriei) pentru directia gospodărie locală.– Directorul gospodăriei locale Marian Simion aloca 133 de milioane pentru salubrizare și ridicare gunoi cu Rosal și 185 de milioane pentru întreținerea domeniului public cu ADP4 SA.– O parte din bani de la Rosal s-au dus spre ADP4 SA prin subcontractare pentru curățenia stradală– Directorul ADP4 SA la acea dată, Marian Goleac, plătea pentru mobiler urban la firma italiană Metalco și pentru niște lucrari fictive către firme fantomă

Gruparea mafiotă condusă de Băluță sifonează banii publici alocați de statul român pentru cetațenii sectorului 4. Sume ce se ridică la ordinul milioanelor de euro ajung lunar la șefi din cadrul SRI și alte instituții de forță, susțin liderii lumii interlope din Sectorul 4 pentru Anchetatorii.ro. Marian Goleac este certat cu Daniel Băluță. Dacă Goleac vorbește Băluță înfundă pușcăria.

Licitația pentru salubrizare a fost trucata de fiecare dată ca sa iasă câștigător Rosal care avea relații comerciale cu ADP4 SA înainte de licitație. Prețurile Rosal au fost mărite bineînțeles cu 20% la 3 luni după semnarea contractului. Prețul plătit de primărie pentru întreținerea domeniului public cu ADP4 SA este foarte mare în comparație cu alte primării de sector. Dar trebuie să mânânce toți, și Iohannis și Băluță și Tarek și grangurii de la ROSAL și nu în ultimul rând grupările criminale din cadrul serviciilor de informații ale statului român.

În noiembrie anul trecut, Băluță a pregătit iar un mare plocon pentru „Faraonul” Tarek: un contract de 60 de milioane de euro pentru o firmă cu nume schimbat, United Waste Solutions, care preia activitatea Rosal. Daniel Băluță este candidatul PSD la primăria Sector 4 și nu a fost deranjat nici măcar cu o floare de procurorii noștri grași și obedienți regimului Iohannis. Atât s-a putut

Egipteanul Tarek apare și în dosarul fostului senator Cătălin Voicu, ocazie cu care un general SIE, Isac, se referă la Tarek ca la „un mafiot băgat în multe”. Tot de la firmele lui Tarek a achiziționat pentru directorii CFR mai multe autoturisme Toyota fostul director Alexandru Noapteș, căruia DNA i-a confiscat 1,4 milioane de euro pe care nu le-a putut justifica.

Soții Iohannis – El Feki Tarek

Robert Negoiță, un alt primar înșurubat la afacerile mafiei gunoaielor

Și primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, are un proces pentru prelungirea pe 10 ani a contractului de 42 de milioane de euro cu Rosal. El spune că n-a avut încotro, că are contractul moștenit din 1999 de când era Viorel Lis primar la Capitală și dacă nu-l prelungea pe încă un deceniu, plătea daune.

Gunoiul Negoiță, mafiotul protejat de toate serviciile noastre cele multe secrete și inutile

Procurorii DNA au început urmărirea penală a lui Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 din București, a mai multor șefi din Primăria Sectorului 3, dar și a firmei de salubritate Rosal Group. Negoiță e urmărit penal pentru două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave.

Procurorii susțin că Negoiță a continuat un contract vechi cu Rosal Group prin 54 de acte adiționale ilegale. În loc să fie organizate licitații publice, contractul de salubritate încheiat în anul 1999 a fost prelungit succesiv cu S.C. ROSAL GRUP S.A. (operator nelicențiat din anul 2013 pentru Sectorul 3), prin acte adiționale care au determinat inclusiv creșterea tarifelor de salubrizare, arată DNA. DNA a calculat un prejudiciu pentru Sectorul 3 de 578 milioane de lei. După cum bine știți Negoiță e tot primar la Sectorul 3 și candidează cu șanse reale la un nou mandat pe 9 iunie. Trăiască Republica Infractorilor.

Facebook