DEZASTRU: Clotilde Armand a atras doar 0,5% din fondurile UE pentru București în 2020-2024
Cifrele privind absorbția fondurilor UE din Politica de Coeziune arată exact gradul de incompetență pe care Clotilde Armand a dovedit-o pe toată durata acestui mandat
Din totalul de 754,8 milioane de lei, reprezentând aproximativ 151 milioane euro, care au fost atrași de toate sectoarele din București în perioada 2020 – 2024, doamna Clotilde Armand a reușit ”performanța” de a atrage doar 3,9 milioane de lei, adică doar 780.000 de EUR.
Asta înseamnă că, în mandatul doamnei Armand, Primăria Sectorului 1 a atras doar 0,5% din totalul fondurilor UE din Politica de Coeziune atrase de toate sectoarele.
Prin comparație, pentru a înțelege gradul exact de incompetență al doamnei primar, Sectorul 3 a atras 355,3 milioane de lei, iar Sectorul 6 – 186,5 milioane de lei. Până și Primăria Sectorului 5 a fost de trei ori mai eficientă!
Ce se putea face cu banii pe care doamna Armand nu i-a atras din Politica de Coeziune? Iată câteva exemple:
⦁ Reabilitarea termică a blocurilor și a lifturilor
⦁ Creșe pentru copii
⦁ Centre sociale pentru copii și bătrâni
⦁ Modernizarea stațiilor de autobuz și integrarea cu celelalte sectoare ale Bucureștiului
⦁ Puncte de colectare selectivă a deșeurilor
⦁ Stații de încărcare pentru mașinile electrice
Desigur, lista proiectelor care puteau fi finanțate prin fondurile UE poate continua și s-ar fi găsit suficiente proiecte utile dacă doamna Armand ar fi fost interesată de calitatea vieții cetățenilor.