Nu mai are cine să plătească pensiile românilor! Dragoș Damian: Venirea a sute de mii de asiatici este o mare necunoscută

Decrețeii se duc peste 5-10 ani într-o pensie pe care nu mai are cine s-o mai plătească din cauza scăderii populației active, exodului forței de muncă și deșertului de natalitate, scrie directorul Terapia Cluj, Dragoș Damian.

Pensiile românilor, în pericol. Directorul fabricii de medicamente Terapia din Cluj, Dragoș Damian, avertizează că în câtiva ani nu va mai avea cine să plătească pensiile.

„Este bine că, cel puțin în campania electorală, candidații ies pe șantierele de construcții pentru a vedea cu proprii ochi progresul proiectelor publice finanțate în marea lor majoritate din taxele și impozitele plătite de contribuabilii votanți. În curând, o să vedeți, candidații se vor duce în fabricile de prelucrare și în fermele agricole, de preferat cele unde sunt mulți angajați în schimb. Și acolo ies niște poze excelente, căști, veste, halate, linii de asamblare, linii de mulgere, etc. Angajații români din fabricile de prelucrare, de pe șantierele de construcții și din fermele agricole aparțin în marea majoritate generației Decrețeilor (cei născuți între 1966 şi 1989-nr) – Baby-Boomers-ii României”, scrie directorul fabricii de medicamente Terapia din Cluj, Dragoș Damian.

În schimb, foarte puțini din generațiile tinere de Mileniali (cei născuți între 1981 și 1996 – n.r.) și Zoomeri (persoanele născute între 1997 și 2012 – n.r.) aleg munca fizică, spune Damian.

Directorul Terapia din Cluj spune că ponderea disproporționată a decrețeilor în munca fizică din fabrici, construcții și agricultură are consecințele extrem se serioase:

1) Decrețeii se duc peste 5-10 ani într-o pensie pe care nu mai are cine s-o mai plătească din cauza scăderii populației active, a exodului forței de muncă și a deșertului de natalitate.

2) Venirea a sute de mii de asiatici la muncă în fabricile de prelucrare, pe șantierele de construcții sau în fermele agricole reprezintă o mare necunoscută, cu o evoluție greu de estimat în următorii 10 ani – inclusiv din punct de vedere demografic. De fapt este greu de estimat impactul forței de muncă din import până și pe termen imediat, după ce România intră cu totul în Schengen și arabii încep construcția la Neom.

3) Și, nu în ultimul rând, s-o spunem, inteligența artificială, digitalizarea, automatizarea și tehnologizarea nu vor putea înlocui munca fizică în totalitate și în nici un caz în următorii 10 ani, când România trebuie să își clădească infrastructura și în nici un caz în fabricile de prelucrare, șantierele de construcții și fermele agricole.”

Clujeanul susține că România are nevoie de muncitori în fabricile de prelucrare, în șantierele de construcții și în fermele agricole: „Specialiști în Resurse Umane sunt din abundență. În consultanță, în mindfulness, în sfaturi legale, în compliance, în recrutare, în concediere, în experiențe memorabile, în coaching, în training, în reconversie, în munca de la distanță și munca de aproape, în beneficii intra și extrasalariale, în asigurări de viață – fiecare iți vinde ceva, iar tu, pentru că ești în panică și nu știi sau nu poți să reții sau atragi angajați, cumperi. Ce nu avem însă sunt muncitori în fabricile de prelucrare, în șantierele de construcții și în fermele agricole”.

Dragoș Damian ne îndeamnă să facem următorul exercițiu când trecem pe lângă un șantier de construcții: să ne uităm cu atenție la cei care lucrează acolo. Este vorba despre persoane care au în marea majoritate peste 50 de ani. La fel se întâmplă și în fabricile de prelucrare și în fermele agricole. „Nu vine nimeni din urmă ca să le ia locul”, avertizează el.

Damian susține că nu putem vorbi despre creștere economică sustenabilă în România fără fabrici, șantiere de construcții și ferme agricole: „Este de dorit că după ce se termină alegerile, viitori lideri ai României s-o lase mai moale cu piarul din forumurile, conferințele, dezbaterile și seminariile despre cum o să facem și o să dregem în cercetare-dezvoltare, inteligență arficială, digitalizare, tehnologizare, automatizare și alte asemenea „priorități” și să accepte că fără valoarea adăugată adusă de fabricile de prelucrare, de șantierele de construcții și de fermele agricole, România nu are nici o șansă la o creștere economică sustenabila. Politici și strategii industriale pe mâncare, chimie, energie și apărare și dezvoltarea de resursă umană pentru aceste domenii.”