Connect with us

Pactul UE privind migrația și azilul, la un pas de votul final în Parlamentul European

Pactul european privind migrația și azilul este supus votului final, miercuri, în Parlamentul European.

Reprezentanții statelor membre ale UE au aprobat, luna trecută, un acord referitor la un pact format din cinci acte legislative care vor reforma sistemul de azil și migrație al UE, după cum a relatat RostOnline.

Acum, reforma politicii europene privind migrația prevede controale mai dure asupra sosirii migranților în UE, dar și un sistem de solidaritate între statele membre în primirea solicitanţilor de azil, anunță agenția AFP, citată de Agepres.

Potrivit sursei, în afară de această reformă, care se va aplica începând din 2026, Uniunea Europeană îşi multiplică acordurile cu ţările de origine şi de tranzit ale migranţilor (Tunisia, Mauritania, Egipt) pentru a încerca să reducă numărul migranţilor sosiţi la frontierele sale.

Uniunea Europeană se confruntă cu o creştere a cererilor de azil, care au ajuns la 1,14 milioane în 2023, cel mai înalt nivel după 2016, potrivit Agenţiei europene pentru azil. Intrările ”incorecte” în UE sunt de asemenea în creştere, atingând 380.000 în 2023, potrivit Agenţiei europene pentru frontiere şi paza de coastă (Frontex).

Context

Cele cinci acte legislative ale UE care alcătuiesc pactul privind migrația sunt următoarele:

Actualizarea Regulamentului privind Eurodac (baza de date dactiloscopice a UE) se referă la deplasările ilegale și monitorizarea traseelor solicitanților de azil și ale persoanelor aflate în situație de ședere ilegală în întreaga UE.

Regulamentul privind procedura de screening vizează controlul persoanelor la frontierele externe.

Regulamentul privind procedura de azil (RPA) stabilește o procedură comună pe care statele membre trebuie să o urmeze atunci când se solicită protecție internațională. Regulamentul introduce o procedură obligatorie la frontieră, cu scopul de a se evalua rapid la frontierele externe ale UE dacă cererile de azil sunt nefondate sau inadmisibile.

Regulamentul privind gestionarea situațiilor legate de azil și migrație (AMMR) va înlocui actualul Regulament Dublin. Noul regulament stabilește norme de determinare a statului membru care este responsabil de examinarea unei cereri de azil.

Al cincilea element al pactului este un nou act legislativ care stabilește un cadru ce permite statelor membre să abordeze situațiile de criză în domeniul azilului și migrației. Statele membre ar fi autorizate să ajusteze anumite norme, de exemplu în ceea ce privește înregistrarea cererilor de azil sau procedura de azil la frontieră. Pe de altă parte, statele respective ar putea să solicite măsuri de solidaritate și de sprijin din partea UE și a statelor sale membre.

Facebook