Silviu Oancea (AUR): Liberalizarea pieței energiei, falimentul României! Plătim cel mai mare preț la energie din Europa
Într-o țară în care premierul nu știe cât costă o pâine, iar ministrul de Finanțe habar nu are cât este salariul minim, nu este de mirare că tot mai mulți români tremură de frica facturilor la energie și gaze. Totul a pornit de la liberalizarea pieței energiei și de acolo trebuie să începem prin curajul să solicităm ieșirea de pe Bursa Europeană a Energiei din Olanda și Austria și crearea unui hub energetic național și un mixt energetic intern pe Bursa de la București. Doar așa putem scade prețurile facturilor la gaze și curent electric, fapt ce se va transpune în piață cu o scădere automată a prețurilor la toate produsele și serviciile oferite precum și o scădere a inflației.
Noi plătim astăzi cel mai mare preț la energie din Europa deoarece mafiile din PSD și PNL subvenționează companiile străine prin celebra plafonare a prețului energiei. În România prețul electricității este de 69 euro / MWh, în timp ce în Spania și Portugalia a ajuns chiar și la 1 euro.
Vă amintiți de hoțul Virgil Popescu care ne spunea, sigur pe el după ce probabil i s-a arătat în stele, că liberalizarea va duce la scăderea facturilor pentru consumatori. Ghinion, cum ar spune dulapul din Dealul Cotrocenilor, nu a fost să fie. Mai grav este că această liberalizare de tip mafiot a dus la o explozie a ratei inflației. România are cea mai mare rată a inflației din Europa de 7,1%, la mare distanță de Croația cu 4,8%. Liberalizarea prețului energiei reprezintă cel mai mare asasinat economic la adresa industriei naționale de la marile privatizări frauduloase ale regimurilor Iliescu, Constantinescu și Băsescu. România nu mai are industrie. Așa că nu trebuie să ne temem de o revenire la o piață reglementată, pentru a repune economia românească pe picioare. Pentru jaful din țară provocat de hoțul Virgil Popescu, acesta este recompensat cu un post de candidat la alegerile europarlamentare. Atât s-a putut!