Connect with us

Consiliul UE a aprobat portofelul digital european. Când intră în vigoare noul regulament

Consiliul UE a adoptat, marți, cadrul juridic pentru portofelul digital european, regulamentul urmând să fie publicat în Jurnalul Oficial al UE în săptămânile următoare și să intre în vigoare după 20 de zile de la publicare.

Anunțul a fost făcut de Consiliul UE, prin intermediul unui comunicat de presă care prezintă noul regulament- în fapt parte dintr-o agendă totalitară- într-un ton foarte optimist, ca fiind o măsură în beneficiul cetățenilor UE.

„Regulamentul revizuit constituie o schimbare clară de paradigmă în ceea ce privește identitatea digitală în Europa. Scopul său este de a asigura accesul universal al persoanelor și al întreprinderilor din întreaga Europă la identificarea și autentificarea electronică securizată și fiabilă.

În temeiul noului regulament, statele membre le vor oferi cetățenilor și întreprinderilor portofele digitale care le vor putea conecta identitățile digitale naționale cu dovada altor atribute personale (de exemplu, permis de conducere, calificări, cont bancar). Cetățenii vor putea cu ușurință să își dovedească identitatea și să partajeze documente electronice din portofelele lor digitale, folosindu-și telefoanele mobile.

Noile portofele europene pentru identitatea digitală le vor permite tuturor cetățenilor să acceseze servicii online cu identificarea lor digitală națională, care va fi recunoscută în întreaga UE, fără a fi nevoiți să utilizeze metode de identificare private sau să transmită în mod inutil date cu caracter personal. Controlul de care dispune utilizatorul garantează că vor fi partajate numai informațiile care trebuie partajate.”, se menționează în comunicatul de presă.

Ce urmează

Potrivit sursei citate, până în 2026, fiecare stat membru trebuie să pună la dispoziția cetățenilor săi un portofel pentru identitatea digitală și să accepte portofelele europene pentru identitatea digitală din alte state membre, în conformitate cu regulamentul revizuit. În comunicat se menționează că utilizarea portofelului digital trebuie să fie voluntară.

Codul portofelelor: componentele software ale aplicației vor fi cu sursă deschisă, dar statelor membre li se acordă o marjă de manevră astfel încât, din motive justificate, componente specifice, altele decât cele instalate pe dispozitivele utilizatorilor, să nu trebuiască să fie divulgate, se menționează în comunicat.

Regulamentul revizuit va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE în săptămânile următoare și va intra în vigoare după 20 de zile de la publicare. Regulamentul va fi pus în aplicare integral până în 2026.

Avertisment

Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, a avertizat, cu privire la riscul impunerii obligativității digitale.

„Alertă! Pierderea completă a libertății noastre este acum la distanța unui singur vot! Globaliștii de la vîrful UE și-au dat mîna pentru a ne impune identitatea digitală și așa-zisul portofel digital. Acest instrument drăcesc va conține, în cele din urmă, toate datele despre fiecare dintre noi și va putea controla inclusiv folosirea banilor noștri, care vor fi „digitalizați”.

Trecutul, prezentul și viitorul nostru vor fi la un click distanță pentru modificare, blocare sau anulare. Dacă această monstruozitate va trece de votul în plen al Parlamentului European, orice noimă a libertăților lumii de azi va fi îngropată.

Trebuie să fim atenți la cine va vota împotriva libertății dintre europarlamentarii români, pentru ca partidele lor să fie aspru sancționate la vot în 2024”, a transmis, pe Facebook, Claudiu Târziu, după cum a relatat RostOnline.

Pe același subiect:

Acord în PE pentru introducerea „identității digitale”. Claudiu Târziu: Trecutul, prezentul și viitorul nostru vor fi la un click distanță pentru modificare, blocare sau ANULARE

Date medicale, cont bancar, permis de conducere. Ce conține PORTOFELUL PENTRU IDENTITATE DIGITALĂ și ce prevede „Deceniul digital al Europei”

Facebook