Ciolacu anunță că îl susține pe baronul constipat de Călărași, Vasile Iliuță, cunoscut ca un infractor notoriu
Marcel Ciolacu a declarat că îl va susţine pentru un nou mandat la Consiliului Judeţean Călăraşi, pe baronul constipat Vasile Iliuţă, vizat de perchezițiile DNA în repetate rânduri. Vasile Iliuță umblă beat la volan, iar șefii IPJ Călărași sunt la cheremul său. Fostului șef IPJ, Iliuță îi plătea chiria, iar acesta trecea cu vederea faptele sale penale. Iliuță l-a amenințat pe un procuror DNA Constanța că își va cheltui toată averea ca să îl distrugă dacă nu îi mușamalizează dosarele penale.
„Dar ce a făcut domnul Iliuţă?”, a întrebat Marcel Ciolacu, chestionat dacă îl va mai susţine la şefia Consiliului Judeţean pe Vasile Iliuţă, joi la Palatul Parlamentului, la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD.
Jurnalista a precizat că Vasile Iliuţă este anchetat într-un dosar de corupţie, iar replicat preşedintelui social-democraţilor a fost: „De unde ştiţi? Există vreun comunicat al DNA în acest sens?”
„Activitatea DNA este una publică. Dacă DNA intră într-o primărie, înseamnă că imediat că primarul are dosar penal? Nu am văzut. Da, eu îl susţin pe domnul Iliuţă pentru că, până acum, nu este niciun anunţ că are un dosar penal, că este urmărit penal, că are vreo decizie. Dacă va avea o decizie de control judiciar, este exclusă susţinerea”, a completat Ciolacu.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au făcut, joi, percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Călăraşi, într-un dosar de abuz în serviciu, au declarat surse judiciare. Procurorii suspectează comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi au ridicat mai multe documente.
Conform presei locale, verificări au avut loc şi la sediul DGASPC Călăraşi şi la o unitate medicală, iar vizaţi de această investigaţie ar fi preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, şi conducerea spitalului respectiv.