Escrocul din Florești, mai vrea un mandat
Selfie-ngarul Floreștiului (de la cioflingar care-și face poze în vizte de lucru ca nen-su Boc de la Cluj, finalizând în OSĂ), a transmis pupincurpresei locale de chitanțier că se simte onorat de decizia luată de liderii liberali clujeni și își dorește să continue munca începută acum 4 ani, scrie Ziar de Cluj.
Care er onoare, băi, în ceva care se știa că așa are să fie că te recomnadă vocea și talentul lui tac-tu:
Numai citiți bla-bla-bla grețos despre direcție bună, că e onorat, că OSĂ în curând cea mai modernă școală din România, că el cu mânuțele alea două cu care a dus paharul la gură și apoi a condus, așa băut, a triplat bugetul – o fi adus bani acasă din șpăgile lui tac-su și nu știm noi, în fine…
”Echipa liberală de la Cluj, care este formată din mulți oameni cu vastă experiență politică și administrativă, a decis ca eu să fiu candidatul liberal pentru primăria Florești. Asta înseamnă că direcția pe care a luat-o Floreștiul este una bună, așa s-a decis în forurile statutare ale PNL Cluj.
Mă onorează acest lucru. Am pornit la un drum și vrem să continuăm pe el. Ca să folosesc o metaforă: de la cai pe străzi și gunoaie în Someș, ajungem să construim imediat cea mai modernă școală din România, cu ajutorul fondurilor europene.
De asemenea, am triplat bugetul față de bugetul existent la preluarea mandatului. Asta nu s-a întâmplat prin mărire de taxe, ci prin eficientizarea colectării lor și prin atragerea de fonduri nerambursabile, în special fonduri europene”, a declarat, pentru pupincurpresa locală de chitanțier, Minibocul de Florești.