Connect with us

Scrisoare deschisă a angajaţilor de la Şantierul Naval Mangalia către Guvern: Activitatea ar urma să fie suspendată

Angajaţii din cadrul Şantierului Naval Mangalia au transmis o scrisoare deschisă Guvernului prin care trag un semnal de alarmă că în lipsa unor măsuri concrete există riscul iminent de întrerupere temporară a activităţii pentru cei mai mulţi dintre ei.

Reprezentanţii Sindicatului Liber Navalistul au transmis scrisoarea deschisă în numele celor 1500 de angajaţi români rămaşi în Şantierul Naval Mangalia. 

“În numele celor 1500 de lucrători români rămaşi în şantierul naval din Mangalia, adresăm această petiţie către dumneavoastră, în contextul situaţiei critice cu care ne confruntăm. Scopul acestei petiţii este de a obţine sprijinul necesar pentru protejarea locurilor de muncă şi redresarea şantierului naval din Mangalia, considerat un obiectiv strategic de interes naţional, unde statul român, prin Ministerul Economiei, deţine 51% din acţiuni”, au precizat reprezentanţii Sindicatului Liber Navalistul în scrisoarea deschisă. 

Ei au afirmat că Şantierul Naval Mangalia se confruntă cu o scădere drastică a volumului de muncă, “iar în lipsa unor măsuri concrete, există riscul iminent de întrerupere temporară a activităţii pentru majoritatea angajaţilor pentru o perioadă îndelungată”.

De asemenea, sindicaliştii susţin că rezultatele financiare negative şi datoriile colosale către creditori (Grupul DAMEN) amplifică riscul de insolvenţă, iar divergenţele dintre acţionari pot conduce la un litigiu la Curtea de Arbitraj.

“Suntem profund îngrijoraţi de disputele dintre acţionari şi de consecinţele negative potenţiale ale acestora asupra angajaţilor societăţii DSMa. Este esenţial ca interesele angajaţilor să fie luate în considerare şi să se acorde o atenţie deosebită stabilirii unei strategii care să asigure continuitatea şi stabilitatea locurilor de muncă din şantierul naval din Mangalia. În concluzie, situaţia actuală a şantierului naval DSMa din Mangalia este una deosebit de urgentă şi critică, iar viitorul locurilor de muncă şi al comunităţii locale depinde de soluţiile şi acţiunile care trebuie luate urgent. Economia municipiului Mangalia se bazează în mare parte pe veniturile generate de şantierul naval, acesta fiind principalul angajator local”, a precizat sursa citată.

Reprezentanţii Sindicatului Liber Navalistul solicită Guvernului o întâlnire cu lucrătorii din şantier. 

“Ne exprimăm încrederea că preocupările şi solicitările noastre vor fi luate în considerare. Cu sprijinul Guvernului României şi al tuturor părţilor implicate, vom reuşi să identificăm şi să implementăm soluţiile necesare pentru a depăşi această perioadă dificilă. În acest sens, vă rugăm să luaţi în considerare organizarea unei întâlniri cu lucrătorii din Mangalia şi reprezentanţii acestora, preferabil la şantierul naval din Mangalia. Scopul acestei întâlniri este să ne comunicaţi informaţii despre modalitatea de administrare a şantierului în eventualitatea retragerii partenerului străin, având în vedere notificările privind încetarea contractului de asociere şi cererea de despăgubire transmise de către Partenerul Străin DAMEN HOLDING BV”, au mai afirmat sindicaliştii. 

Ei au precizat că sunt interesaţi de viziunea generală a Acţionarului Majoritar, Statul Român, prin Ministerul Economiei, cu privire la misiunea şi obiectivele societăţii. 

“Deşi obiectivul principal este realizarea de profit, rezultatele financiare negative sunt în contradicţie directă cu acest scop fundamental al oricărei afaceri. Considerăm că este esenţial să fim informaţi despre măsurile de redresare a şantierului, asigurarea unui portofoliu de comenzi şi protejarea forţei de muncă”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

Facebook