Cum trebuie să postim? Cuvânt de învățătură al PS Sebastian

A început Postul Mare sau Postul Sfintelor Paști, care are o durată de șapte săptămâni și se încheie de Învierea Domnului, în noaptea de 4 spre 5 mai.

Cu această ocazie, PS Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a rostit, duminică, un cuvânt de învățătură despre cum trebuie să postim.

„Bătrânii noștri obișnuiau ca astăzi să-și ceară iertare unii altora, pentru că începe postul. Luând aminte la evanghelia care se citește în biserici, ei au numit ziua aceasta „duminica iertării”, înțelegând astfel că postul trebuie precedat de iertare: „Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre!”

Așa înțelegeau ei să înceapă postul, precum începe evanghelia de azi. Și mai înțelegeau ceva – de care, de asemenea, vorbește evanghelia – că trebuie să-și încununeze nevoința postirii și cu virtutea milosteniei, ca arvună a Împărăției Cerurilor: „Adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică; unde hoții nu le sapă și nu le fură!”

Acestea împlinind cu sfințenie, strămoșii noștri începeau de mâine un post deplin, al omului întreg: al trupului, dar și al sufletului, al minții, al simțurilor și al tuturor laturilor ființei lor. Nu posteau doar de mâncare, căci aceasta ar fi fost doar simplă dietă alimentară, cură de slăbire, detoxifiere a organismului, economie financiară, ori formalism neroditor; ci postul lor se îndrepta și împotriva răutății, de aceea se iertau unii pe alții. Lăsau răutatea de o parte și se îmbrățișau, ca și cum ar fi plecat într-o călătorie departe – călătoria spre ÎNVIERE!

Totodată, posteau și înțelegând să se desprindă de toate cele ce le-ar fi putut robi inima – de bunurile acestea pământești, trecătoare și care nu au nimic de-a face cu viața cerească: „Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde hoții le sapă și le fură!” Adică, nu vă adunați comori aici, căci dacă le veți aduna aici, aici vor și rămâne! Adunați-vă comori dincolo, în cer!…

În sfârșit, posteau cu bucurie, iar nu triști (întunecându-și fețele, cum spune evanghelia), ci cu entuziasm și încredințați că postul le întărește ființa, nu o îmbolnăvește; o crește trupește și duhovnicește, nu o slăbește!

Luând exemplu sfânt de la înaintașii noștri, să-L rugăm pe Domnul să ne învrednicească și pe noi, cei care am luat astăzi binecuvântarea Bisericii pentru post, să abordăm această jertfă asemenea lor − cu toată ființa: împăcându-ne cu semenii noștri, cerându-ne iertare de la cei pe care i-am mâhnit, postind cu trupul, dar și cu mintea, cu gândurile noastre, cu simțurile, cu ființa noastră întreagă și dezlipindu-ne inima de lucrurile cărora, dintr-un motiv sau altul, am ajuns să le „slujim” mai mult decât lui Dumnezeu…

Să ne binecuvânteze Domnul cu post bineplăcut Lui și spor duhovnicesc! Să aprindă în sufletele noastre focul dragostei Lui, iar slăvita Sa Înviere, în perspectiva căreia postim, să ne fie bucurie și binecuvântare sfântă!

Post binecuvântat!”