Ioana Ramona Bruynseels (AUR), despre aderarea la OCDE: Nu putem să permitem oricărui for internațional să vină și să dicteze la noi în țară
Președinta Organizației de Femei a Partidului AUR, Ioana Ramona Bruynseels, susține despre aderarea la OCDE că nu putem să permitem oricărui for internațional să vină și să dicteze la noi în țară, respectiv să impună noi creșteri de taxe ți impozite în timp ce economia românească este sugrumată deja de taxele impuse de guvernarea PSD-PNL.
„Noi vrem să accedem în OCDE, dar asta nu înseamnă că permitem oricărui for internațional să vină și să dicteze la noi în țară. Aceste creșteri de taxe care ni s-au cerut sunt doar niște recomandari.
Recomandări poate să facă oricine. Bineînțeles, dar eu mă întreb așa, de ce acei experți care au emis aceste recomandări și care, dacă s-ar fi uitat pe un grafic începând din 2004 în coace, n-au analizat care este specificul fiscalității românești.
Păi, haideți să ne uităm. Între 2004-2005, noi am avut cotă progresivă, da? S-a impozitat venitul în mod diferit. De la… 18 până la 40%. În acea perioadă contribuția la PIB a fost undeva la 2,8%. Din 2005 s-a schimbat, a intrat cota unică și din acel moment timp de 11 ani, dacă nu mă înșel, a crescut contribuția la PIB la 3, ceva la sută, care este creștere notabilă.
În 2018 am redus Cota unică la 10% și am acordat facilități în domeniile construcțiilor și așa mai departe, agricultură, și atunci, normal, că impactul pozitiv asupra bugetului a scăzut. Ei bine, la noi este clar că noi am distrus impactul pozitiv al cotei unice prin aceste facilități fiscale. Noi am ciopârțit-o.
Și atunci, de ce să vii și să te legi de ceva ce funcționează și să vii cu reglementări care s-au dovedit nefuncționale?”, a susținut Ioana Ramona Bruynseels, într-o intervenție în direct la RomâniaTV.