Ambasadorul Rusiei convocat la MAE, după declarațiile halucinante ale Moscovei despre tezaur
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, după ce pe pagina de Facebook ambasadei au fost postate afirmaţii dure ale purtătoarei de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova ca reacţie la rezoluţia Parlamentului European privind restituirea tezaurului României sechestrat de Rusia.
Din dispoziția ministrului Luminița Odobescu, ambasadorul Kuzmin a fost convocat duminică dimineaţă la sediul MAE, în legătură cu o serie de declarații recente ale părții ruse.
„Ambasadorului i-a fost transmisă nemulțumirea profundă a părții române cu privire la maniera deformată, trunchiată și neconformă în care sunt abordate, inclusiv în comunicarea publică a Ambasadei Federației Ruse, teme importante, cu relevanță bilaterală, care își au originea în trecutul istoric.
S-a reamintit ambasadorului Federației Ruse necesitatea încadrării depline și permanente în practica diplomatică, inclusiv în ceea ce privește menținerea unei conduite responsabile în comunicarea publică”, arată MAE.
Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluție prin care cere Rusiei să înapoieze României tezaurul “însușit ilegal”.
Documentul a fost semnat de toţi europarlamentarii români şi susţinut de majoritatea membrilor Parlamentului European.
În timpul Primului Război Mondial, între 1916 şi 1917, România a trimis în Rusia ţaristă tezaurul naţional (ce a inclus 91 de tone de aur, obiecte de patrimoniu, colecţii de artă, bijuterii, arhive), pentru a fi protejate în cazul ocupaţiei.
Rusia (în vremea URSS) a returnat o mică parte, în 1935 și 1956, sub formă de bunuri culturale, religioase și de cultură, însă niciuna din cele 91 de tone.
În replică la rezoluţia PE, a vorbit purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova.
România încearcă să pună pe umerii Rusiei „datoriile sale fantomă” vechi de un secol, ca să amelioreze starea dezastruoasă a economiei sale naţionale, a spus ea şi a susţinut că datoriile României faţă de Rusia şi Uniunea Sovietică depăşesc, „potrivit calculelor experţilor”, de 20-25 de ori valoarea întregului tezaur românesc ce fusese predat Rusiei spre păstrare.
În plus, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a scris pe rețeaua de socializare VKontakte că „românii nu sunt o națiune, ci un mod de viață”.
El i-a catalogat drept „idioți” pe liderii europeni și a susținut că rezoluția adoptată de PE nu va avea niciun efect la Moscova, iar România nu va primi nimic de la Rusia.