Connect with us

PS Iustin, cuvânt puternic PENTRU VIAȚĂ: Împiedicarea venirii pe lume a unui copil nenăscut înseamnă distrugerea unui proiect divin. Îndemn de participare la „Marșul pentru viață”

PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a transmis, joi, un mesaj pentru viață, îndemnând credincioșii să participe la „Marșul pentru viață”, organizat în luna martie.

„În fiecare an, de Praznicul Împărătesc al Bunei-Vestiri sau în preajma acestei sărbători, creștinii care o cinstesc pe Maica Domnului ca Maica Vieții dar și creștinii din toată lumea organizează „Marșul pentru viață”. – De ce în luna martie, atunci când este sărbătoarea Bunei-Vestiri închinată acestui moment unic din istoria mântuirii neamului omenesc?

Pentru că, Fecioara Maria este Născătoarea Fiului lui Dumnezeu care S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din preacurat trupul ei, și S-a făcut Om adevărat și Dumnezeu adevărat. Prin nașterea Lui din Fecioară, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a proclamat viața omenească ca fiind un dar divin suprem, dăruit omului de Dumnezeu Creatorul la zidirea lui după chipul și asemănarea Sa”, transmite, printr-un mesaj postat pe Facebook, PS Iustin.

Biserica lui Hristos promovează și apără viața ca dar al lui Dumnezeu!, subliniază PS Iustin.

„Fiecare copil zămislit în pântece este un proiect al lui Dumnezeu unic și irepetabil realizat în parteneriat cu omul. Împiedicarea venirii pe lume a unui copil nenăscut înseamnă distrugerea unui proiect divin care nici nu ne putem imagina ce destin și ce misiune are de la Dumnezeu de îndeplinit pe pământ.

Poate … un savant, un mare binefăcător sau om de știință care ar fi dus lumea la bine cu un pas înainte, un mare doctor fără de arginți, un mare compozitor sau scriitor, un păstor de suflete pilduitor și, de ce nu, un sfânt pe pământ și un om al lui Dumnezeu care să ajute și să salveze lumea prin viața lui sfântă și rugăciune neîncetată.

Toate acestea sunt înțelesuri pe care sunt îndatorate femeile-mame să și le pună și să nu uite responsabilitatea ce o au pentru neam, biserică, țară și umanitate și perspectiva vieții pe pământ”, explică PS Iustin.

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului organizează „Marșul pentru viață” în ziua de 23 martie, la ora 15:00, în Piața Revoluției din Baia Mare.

 

 

Facebook