Connect with us

Aurel Vlaicu, Erou al Națiunii Române. Legea merge la promulgare

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul prin care e conferit lui Aurel Vlaicu titlul de Erou al Naţiunii Române, comemorarea acestuia fiind stabilită pentru ziua de 17 iunie, anunță News.ro.

„Pentru cinstirea memoriei lui Aurel Vlaicu (1882 – 1913), având în vedere reuşitele sale extraordinare în construirea şi realizarea zborurilor cu maşinile sale precum şi invenţiile în domeniul aeronauticii care l-au inclus în rândul inovatorilor celebri ai primelor decenii ale secolului al XX-lea, acesta este declarat Erou al Naţiunii Române”, conform propunerii legislative.

Comemorarea Eroului Naţiunii Române- Aurel Vlaicu are loc în data de 17 iunie, ziua primului zbor efectuat pe teritoriul românesc, mai indică sursa citată.

Pe 13 februarie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare.

Facebook