Connect with us

Ne-a părăsit un titan al culturii naţionale! Dinu Săraru a plecat să povestească cu îngerii

Scriitorul Dinu Săraru a murit sâmbătă, la vârsta de 92 de ani. Anunţul a fost făcut de scriitorul Ştefan Mitroi pe pagina sa de Facebook.

„A murit Dinu Săraru! În spatele acestei ferestre (casa omului de cultură – n.r.) am ascultat mii de poveşti. Dinu Săraru, cel care mi le spunea, a murit acum un sfert de oră!”, a anunţat Ştefan Mitroi.

„Ne-a părăsit un titan al culturii naţionale! Am pierdut un om special, pe care l-am preţuit şi a cărui prietenie m-a onorat! Rămâneţi în sufletul meu, maestre”, a scris si Maria Ţoghină, om de radio şi o apropiată a familiei Săraru, pe Facebook.

Constantin Grigore (Dinu) Săraru s-a născut pe 30 ianuarie 1932, în omuna Slătioara, județul Vâlcea.

Operă

1966 – Teatrul românesc și interpreții contemporani;

1973 – Al treilea gong (piesă de teatru);

1974 – romanul Niște țărani (debut în proză)

1976 – Clipa, roman; ecranizat în 1979

1981 – 1986 – Dragostea și Revoluția,

volumul I „Toamna roșie”,

volumul II „Cei care plătesc cu viața”,

volumul III „Speranța”;

1987 – „Adevăruri de toată ziua”, roman

1992 – „Un fluture alb cu sânge pe aripi”

1993 – „Iarba vântului”,

1996 – „Trilogia țărănească” (triptic de romane)

1997 – „Crima pentru pământ” (piesă de teatru)

2004 – „Ciocoii noi cu bodyguard”

2005 – „Generalul Revoluției cu piciorul în ghips” – Dialog cu generalul Victor Atanasie Stănculescu, volum de interviuri, Ed. Rao

2011 – „Ultimul bal la Șarpele roșu”

2013 – „Ultimul țăran din Slătioară”

2015 – „Ultimul bal la Șarpele roșu; Carnavalul cătușelor”

2017 – „Ura din ochii vulpii” – o istorie a Teatrului Mic,

2017 – „Râmnicul meu”

2017 – „Corrida”,

2018 – „Marele premiu la Monte Carlo sau dedublarea”

Dinu Săraru a fost membru al Uniunii Scriitorilor din 1961 şi membru fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, în 2001.