Connect with us

Directorul comercial al RA-APPS, dovedit colaborator al Securității

Directorul comercial al RA-APPS, Zişan Lăbuşcă a fost declarată colaborator al securității comuniste între 1985 și 1989. Cea care aprobă închirierea și darea în folosință a locuințelor deținute de stat a fost recrutată de ofițerii de informații în timp ce era ospătar la un restaurant din Tulcea. Decizia de colaborare a fost luată de Curtea de Apel București, dar nu este definitivă. 

Consiliul național pentru studierea Arhivelor Securității susține că Zişan Lăbuşcă avea ca misiune supravegherea turiștilor străini care mergeau în Delta Dunării. Notele informative semnate de actualul director al RA-APPS erau făcute sub numele de Andreea.

Ea avea încheiat un protocol de colaborare cu Securitatea, care a fost depus la dosarul din instanță. În extrasele celor de la CNSAS, directorul RA-APPS care încasează lunar peste 13.000 de lei, apare că ar fi urmărit și monitorizat chiar și pe navigatorii români care se întorceau acasă și pe familiile acestora. 

Facebook