Connect with us

Război în tabăra sistemului, Șercan vs. Cioroianu: Am solicitat să studiez teza de doctorat a lui Mircea Geoană, iar Cioroianu a făcut publică informația

După ce jurnalista Emilia Șercan a relatat miercuri că în sălile de lectură ale Bibliotecii Naționale cititorii sunt nevoiți să stea cu gecile pe ei, la temperaturi de 16,6 grade, ea a fost criticată de directorul Adrian Cioroianu pe contul de facebook. Cioroianu i-a reproșat jurnalistei în termeni nu foarte eleganți că produce „fake news”, și că problema temperaturii nu are legătură cu mandatul său de director.

Emilia Șercan reclamă acum că directorul Bibliotecii Naționale, Adrian Cioroianu, ar fi făcut un lucru incalificabil, dezvăluind o informație care nu era destinată publicului, respectiv faptul că jurnalista a solicitat să studieze teza de doctorat a secretarului adjunct al NATO, Mircea Geoană.

„Adrian Cioroianu face astăzi un lucru incalificabil, de o mârșăvie inimaginabilă: dezvăluie o informație pe care a obținut-o prin prisma funcției de director al Bibliotecii Naționale și o face publică, deși acea informație nu este o informație publică și nici destinată publicității. Este vorba despre faptul că am solicitat studierea tezei de doctorat a lui Mircea Geoană”, scrie Emilia Șercan.

Ea arată că prin faptul că Cioroianu expune public această informație este vulnerabilizată și expusă public, cu atât mai multe cu cât este de notorietate faptul că „din cauza dezvăluirilor sale despre plagiatele în tezele de doctorat ale unor politicieni sau demnitari a fost amenințată cu moartea, discreditată public, dar și ținta unui kompromat”. „Îi solicit public ministrului Culturii, Raluca Turcan, un punct de vedere referitor la dezvăluirea de date nepublice de către domnul Cioroianu. Solicit, de asemenea, un punct de vedere public din partea ActiveWatch și a Centrul pentru Jurnalism Independent – CJI”, a transmis Emilia Șercan.

Adrian Ciroianu a dezvăluit informația privind solicitarea Emiliei Șercan într-un comentariu pe facebook, la postarea președintelui Asociației Săliște pentru Europenismul Românesc, Hari Bucur-Marcu, care îi lua apărarea jurnalistei Emilia Șercan (vezi print screen mai jos).

Facebook