Bulgaria susține că lucrează intens împreună cu România și Grecia pentru o autostradă și o cale ferată care să le conecteze
„Bulgaria are un program foarte serios de îmbunătățire a infrastructurii”, a declarat joi ministrul bulgar de finanțe Asen Vasilev. El a spus că țara sa lucrează intens cu Grecia și România pentru a construi coridorul nord-sud, începând cu o autostradă și o linie feroviară de mare viteză care vor lega orașul Alexandroupolis (de la Marea Egee) cu Ruse și Silistra (de la Dunăre), potrivit publicației elene Ypodomes.com, citată de Rador.
Este în curs de perfectare un acord interguvernamental și se fac aranjamente pentru înființarea unui consorțiu care să gestioneze acest proiect, astfel încât să nu fie afectat de eventuale schimbări politice. Vasilev a declarat că instituţiile bulgare vor coopera cu BEI, care va avea calitatea de partener de finanţare.
Ministrul de Finanțe de la Sofia a mai spus că în cadrul discuțiilor preliminare cu președinta Băncii Europene de Investiții, Nadia Calviño, a fost discutată înființarea unui fond la nivel central pentru modernizarea autobuzelor din majoritatea orașelor bulgare și înlocuirea acestora cu autobuze electrice. „Acest lucru necesită o investiție de capital și cred că este unul dintre marile proiecte care sunt incluse în prioritățile BEI și care poate fi luat în considerare în următorul an și jumătate”, a mai spus Vasilev.
”Bulgaria colaborează extrem de bine cu Banca Europeană de Investiții (BEI). Avem diverse proiecte, cu investiții mari în energie și infrastructură. Unele dintre proiecte au început înainte de aderarea Bulgariei la UE și au fost finalizate cu succes”, a declarat joi ministrul bulgar al Finanțelor Asen Vasilev.
„După alegerea Nadiei Calviño la președinția BEI la sfârșitul anului 2023, instituția financiară va deveni mult mai activă și mai rapidă în acordarea de împrumuturi și va intra în unele sectoare nu tocmai tradiționale, cum ar fi industria de apărare și în special bunuri cu dublă utilizare”, a spus Vasilev.
Ministrul consideră că mandatul extins al băncii este ceva pozitiv pentru industria bulgară, având în vedere prezența substanțială a Bulgariei în aceste sectoare.