Connect with us

Boc e pe făraș! Sabin Sărmaș candidează la Primăria Cluj

Deputatul PNL, Sabin Sărmaș, susține că va candida la Primăria Cluj Napoca, condusă în prezent de un alt liberal, Emil Boc. Deputatul arată că nu va candida din partea PNL ci din partea unui partid inexistent în prezent ”Oamenii Invizibili ai Clujului”. Cel mai probabil, Sărmaș va fi exclus din PNL, ca urmare a acestei decizii.

”Candidez pentru toți Oamenii Invizibili ai Clujului, enorm de mulți și atât de tăcuți!

Candidez pentru primăria Cluj-Napoca și sunt întrebat de zile bune din partea cărui partid o fac. Candidez din partea Partidului Clujenilor Invizibili, un partid ce reprezintă starea de fapt și starea de spirit în orașul nostru.

Candidez pentru cei nevăzuți și neascultați în propriul lor oraș, cei care încă din 2016 erați cu zecile de mii. Candidez pentru voi cei care duceți în spate tot Clujul, cu rele și cu rele.

Voi sunteți cei care aveți salarii prea mici ca să vă puteți permite să ieșiți în cel mai scump oraș din țară. Voi sunteți cei care cu greu vă mai plătiți facturile, voi sunteți cei care vă luați trei servicii ca să vă puteți permite o vacanță în Bulgaria.

Voi sunteți cei care vă pierdeți timpul și nervii în cozi nesfârșite de mașini sau respirați noxele infernale de pe străzile Clujului, mergând pe jos sau pe piste de biciclete care duc de nicăieri către nicăieri.

Voi sunteți mamele care vă riscați viața atunci când ieșiți cu cărucioarele pe trotuarele pline de mașini.

Și cu toate astea, voi nu plecați. Pentru că nu aveți unde, pentru că voi ați fost aici înainte de bunăstarea lui Boc care v-a făcut pe voi să sărăciți. Unde să plecați? Și, mai ales, de ce să plecați? Când ar trebui să plece ei!

În 2020, voi, cei ignorați cu desăvârșire, ați ajuns la sute de mii. S-au adăugat IT-iștii, artiștii, intelectualii și oamenii de business.

Orașul nu mai este bun cu voi, orașul nu se mai îngrijește de viitorul său. Voi rămâne, curând, în cel mai scump oraș din țară, împreună cu IT-iștii, corporatiștii, politicienii și organizatorii de festivaluri, dar fără tanti Gina de la croitorie, fără Adi de la spălătorie, fără vecinii de pe scară.

Candidez la Primăria Clujului pentru că jumătate din oraș nu își mai permite să stea aici, iar cealaltă jumătate a ajuns complet ignorată, deși ei sunt motorul financiar al Clujului. Nu politicienii, nu Emil Boc!

Candidez pentru toți Oamenii Invizibili ai Clujului, enorm de mulți și atât de tăcuți, care în sfârșit au pe cineva să îi reprezinte.”, scrie Sabin Sărmaș.

Facebook