16 februarie 1951. Este împuşcat preotul Radu Şerban, în lagărul Baia Sprie

Preotul Radu Şerban s-a născut la 12 decembrie 1906 în familia plugarului Constantin Şerban din localitatea constănţeană Saraiu. După absolvirea Seminarului „Sfântul Andrei“ din Galaţi, a fost hirotonit, fiind numit ca paroh la Năvodari.

În primăvara anului 1948, ofițerul de marină Aurel Grosu îi cere preotului Şerban să organizeze preoţimea constănţeană pentru lupta anticomunistă, încurajat fiind şi de preotul Ion Vasilian, din Tulcea.

În noaptea de 14 spre 15 mai 1948, Siguranţa comunistă a trecut la arestarea tuturor preoților implicaţi în această rețea, inclusiv părintele Şerban, formându-se un lot alcătuit din 29 de inculpaţi de diverse profesii. Părintele Şerban a fost acuzat de participare într-o „organizaţie subversivă paramilitară“. El a negat acuzațiile, fiind indicat de anchetator că „nu manifestă regrete, este un temperament dârz“.

La 21 ianuarie 1949, prin Sentinţa nr. 829 a Tribunalului Militar Constanţa, părintele Șerban a primit o condamnare de 20 de ani muncă silnică pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. De la Penitenciarul Constanţa a fost mutat la Aiud, iar apoi din septembrie 1950 în lagărul de muncă forțată de la mina de plumb din Baia Sprie.

Documentele de arhivă se rezumă să menționeze că părintele Radu Şerban a decedat la 16 februarie 1951. Însă memoria deținuților politici din lagăr a consemnat, după 1990, condițiile în care a fost asasinat preotul, Gabriel Bălănescu, Ion Pantazi, Ion Diaconescu, Nicolae Grebenea, Liviu Brânzaş și Ion Ioanid relatând în cărțile lor tristul eveniment.

Din cauza bolii de inimă de care suferea, la începutul lui februarie 1951, părintele Şerban a refuzat să mai coboare în mină, în schimbul lucrului la suprafaţă. Pentru acest „favor“, ofiţerul politic i-a cerut să devină turnător, cee ace ăpreotul a refuzat categoric. Părintelui i s-a dat sarcina să paveze cu pietre aleile dintre barăcile lagărului.