Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, vrea să înarmeze inspectorii ANAF
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor fi înarmați, pentru a putea face față provocărilor din timpul misiunilor.
Declarația a fost făcută, luni seară, la Digi24. În cadrul emisiunii „Jurnalul de seară”, ministrul Finanțelor a mai precizat că o altă noutate constă și în faptul că se vor constitui structuri teritoriale județene, pentru o eficiență mai mare, dar și că vor avea loc suplimentări de personal.
„Avem această noutate pentru militarizarea inspectorilor ANAF. Trebuie să spun că noutatea nu este doar asta, legată de militarizare și de această posibilitate pe care o vor avea legală de port armă, inclusiv de protecție in timpul serviciului, ci structurile teritoriale județene, să știe evazioniștii că activitatea economică ilicită va fi cu data aprobării ordonanței de urgență urmărită de aceste servicii teritoriale județene. Până acum funcționam la nivelul regiunii.
Dacă se întâmpla o faptă de evaziune fiscală într-un județ care era parte din regiune trebuiau să meargă inspectorii două, trei ore pe drum, mai stăteau acolo o oră, se termina programul de muncă și mare parte din timpul alocat pentru combaterea activităților economice ilicite era pierdut pe drumuri și din punctul meu de vedere era o ineficiență care făcea ca activitatea economică ilicită să prindă contur și să fie una căreia de-abia îi facem față”, a explicat Boloș.
Ministrul a mai explicat că prin aceste măsuri vrea ca statutul inspectorilor să fie întărit, dar să fie și consolidată capacitatea instituțională a acestei direcții.