Connect with us

George Simion: Voi lua în continuare oameni de la PSD şi PNL. Eu le-am zis: ”Luaţi un om de la mine, vă iau doi de la voi” 

Preşedintele AUR George Simion susţine că va accepta în continuare ”oricâţi traseişti e nevoie” pentru a învinge PSD şi PNL la alegerile locale, care vor fi comasate cu cele europarlamentare, la începutul lunii iunie. George Simion a anunţat că Tudor Ciuhodaru va fi candidatul AUR la Primăria Iaşi. De asemenea, cântăreţul Dan Bittman va fi măsurat în sondajele de opinie pentru o candidatură la Primăria Sectorului 1.

Liderul AUR George Simion a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, de ce susţine un politician traseist ca Tudor Ciuhodaru, în prezent eurodeputat PSD, pentru Primăria Iaşi. 

”Teoretic, vine de la putere la opoziţie, nu s-ar încadra exact la traseism, dar vă explic, n-am probleme. Astea sunt regulile jocului. În politica din România, schimbarea partidelor şi aceste practici sunt întâlnite. Eu le-am zis: ”Luaţi un om de la mine, vă iau doi de la voi”. La Iaşi, calculul meu a fost rece. Domnul Ciuhodaru nu e văzut ca PSD-ist sau PPDD-ist, e văzut ca un medic respectat, votat. Am făcut sondaj, am pus mai multe nume dintre oamenii mei –  8%, 9% . Având în vedere că nu sunt două tururi de scrutin, i-aş fi aruncat degeaba în această luptă. Singurul la Iaşi care-i poate pune probleme lui Mihai Chirica este Tudor Ciuhodaru. La Iaşi, în ultimele trei runde de alegeri, a fost un joc de teatru. Fie că era de la PSD sau PNL, câştiga Mihai Chirica. Mihai Chirica nu e traseist?

Ba da. De cealaltă parte, cel care a pierdut mereu era domnul Bodea, atunci la PNL, azi e USR. Domnul Bodea nu e traseist? Asta este viaţa politică în aproape fiecare judeţ. Unde am putut eu căuta profil care mi-a plăcut la primari, ca să nu mai avem tot felul de covrigari care ne conduc, i-am ales: antreprenor la Tulcea, la Vâlcea, Rădăuţi, Bistriţa, Vaslui. Sunt oameni care n-au mai fost implicaţi până acum în politică, oameni care au avut o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro, care au avut 200-500-1.000 de salariaţi, au dat mâncare la oameni, au arătat că pot în mediul privat. Nu-i găsesc peste tot, de aceea voi lua în continuare oricâţi traseişti e nevoie ca să bat PSD şi PNL. Şi mi-o asum. Nu vreau să fiu un partid eşuat, cum este USR. Şi USR e plin (de traseişti – n.r.). Singurul europarlamentar pe care-l are USR, domnul Vlad Botoş, s-a plimbat pe la vreo cinci partide. Despre ce vorbim?”, a explicat George Simion la Prima TV.

Preşedintele AUR, George Simion, a mai fost întrebat dacă Dan Bittman, solistul trupei Holograf, va fi candidatul AUR pentru Primăria Sectorului 1. 

”Este una dintre opţiunile pe care le-am pus într-un sondaj de opinie. O să pun candidaţi din toate zonele, dacă ei merg pe această variantă de comasare, nu mă dau în lături de la nimic, nu văd de ce aş face-o, trebuie să maximizez scorul naţional, aşa că invit toţi candidaţi de oriunde să vină la mine”, a conchis Simion.

 

Facebook