Connect with us

CTP: S-ar putea ca această comasare să-i enerveze şi mai rău pe români şi să nu pună ştampila pe „PSDNL”

„Că pesedeii și peneleii s-au tocmit până au unit mesele ca la cârciumă, nu-i de mirare. Comasarea le dă speranțe că dacă alegătorul pune ștampila pe primar, pune și pe europarlamentar. Ceea ce e posibil să nu se întâmple: votul la locale e mai degrabă pe persoană fizică, nu se transferă automat la partid. Faptul că pe 9 iunie se vor duce mai mulți la vot nu înseamnă și că vor vota la fel de mulți PSDNL la „europene”. Dimpotrivă, discursul antieuropean, românos-agresiv, poate să le aducă voturi „naturale” celor de la AUR – „Îi trimitem la Bruxelles să le dea ălora peste nas””, scrie, pe Facebook, CTP.

„Însă faptul că 50% dintre românii întrebați dacă e bună comasarea au răspuns „foarte” și „da”, față de numai 31% care sunt de părere că e „proastă”, nici el nu-i de mirare, e de întristare. Motivele sunt lesne de ghicit: lenea. Facem economie de picioare mergând doar o dată la secția de votare. Oricum e pierdere de timp, dar măcar pierdem mai puțin. Și banii: se face economii mari, domne! Cum și cât, n-a spus nimeni, prim-ministrul Ciolacu a declarat că nu știe nici el. Dar prostia c-o să ne ajungă și nouă ceva în buzunare este dată ca sigură. În întrebarea de sondaj n-a fost inclus cuvântul „democrație”, ceea ce mi se pare o decizie bună – nu vrem să știm ce mai înseamnă democrația pentru români, după 34 de ani de trăit în ea.

Liste comune PSD-PNL la europarlamentare nu este o manevră nedemocratică. La urma urmelor, votul rămâne liber și secret, nu intră nimeni în cabină să-l forțeze pe alegător. Problema e alta. Socoteala ca rezultatul să fie cel puțin cât suma cifrelor din sondaje ale celor două partide, 31% plus 20%, s-ar putea să nu iasă dacă destul de mulți refuznici PSD și PNL nu vor pune ștampila pe lista croșetată. Așa că, atât PNL, cât și PSD pot să piardă voturi, în loc să câștige”, spune, printre altele, CTP.

Facebook