Connect with us

Cornel Nistorescu: Decizia cu comasarea alegerilor, venită la ordin extern! AUR trebuie oprit cu orice preţ

„Să dea Dracu’ dacă toată comasarea asta nu mi se pare extrem de suspectă! Seamănă cu o enormă campanie de propagandă împotriva unui pericol umflat. Adică amenințarea extremismului în România. Strategia are prea multe coincidențe și părți cusute cu ață albă. Unele chiar put. Ajunge să așezăm cap la cap tot felul de lucruri și vedem de departe că ele se se potrivesc suspect și într-o altă logică”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.

„Cum se face că în ziua deciziei hotărîtoare iese un sondaj care zice că 60% dintre presupușii chestionați ar fi de acord cu comasarea. Cică ar iubi o comasare care la ora sondajului nici nu era cîtuși de puțin clară. Adică în ce fel se va produce. Ba, Neica Bode, secretar general PNL, a zis la tv că 70% din publicul PNL ar fi de acord cu comasarea salvatoare. Ba, cu o zi înainte, adică la prelucrarea datelor din presupusul sondaj despre comasare (părerea mea: scos din burtă!), la București a venit în vizită și directorul FBI Cristopher Wray. Şi ca să nu mai vină de două ori, a trecut și pe la DIICOT și pe la DNA să se convingă că procurorilor le este clar ce au de făcut.

Cu două-trei zile înaintea acestor momente politico-sociologico-informative, primul-ministru moldovean Dorin Recean a ieșit la rampă şi a pus și el umărul la comasarea salvatoare în fața valului extremist. A declarat la ProTv Chișinău și a fost preluat de îndată de toate organele de presă filo-americane:

Instituțiile statului au determinat că George Simion face parte din efortul de destabilizare în Republica Moldova”.

Numai că n-a strigat că un val de barbari amenință democrația din Moldova.

”Este o decizie a instituțiilor care au determinat acest factor de risc și au luat decizia corespunzătoare. Acest lucru i l-am comunicat și premierului Ciolacu”.(premierul Dorin Recean la Pro Tv Chișinău).

Clar ca bună ziua! AUR trebuie oprit cu orice preț, iar USR-ul îngropat. PSD și PNL trebuie să păstreze Coaliția și să recurgă la o comasare electorală pentru a bloca ascensiunea fantomaticului extremism reprezentat de George Simion.

Dorin Recean n-a făcut decît să insiste pentru fixarea imaginii negative lansate de Maia Sandu cînd a interzis accesul lui George Simion în Moldova. Şi ea a pus umăru-i delicat pentru întărirea luptei fantomatice din România împotriva extremismului. De fapt, Maia Sandu n-a făcut decît să „confirme” și să prelungească sprijinul prietenilor noștri ucraineni, împreună cu un prelungitor (Anatol Șalaru) al lui Traian Băsescu în aceeași Republică de peste Prut.

Iar legăturile lui Traian Băsescu cu băieții sunt deja bătute în cuie.La ce sprijin a acordat România Ucrainei în ultimii doi ani, s-a ales și ea cu un mic cadou în direcția stabilității atît de folositoare în situația războiului din Ucraina. Cu ajutorul Moldovei și al organului de serviciu G4Media am aflat că:

”Un general ucrainean din serviciile de spionaj a afirmat în luna aprilie că un ofițer al serviciului secret SBU care a lucrat la Cernăuți în timpul președinției lui Ianukovici a confirmat cel puțin o întâlnire a deputatului român George Simion cu serviciile speciale rusești.

„În ceea ce privește un alt politician român, deputatul George Simion, și contactele sale cu reședința serviciilor speciale rusești din Ucraina, (generalul) Skipalski a declarat că un ofițer SBU care a lucrat la Cernăuți în timpul președinției lui Ianukovici a confirmat cel puțin o astfel de întâlnire” ( publicația ucraineană Obozrevatel preluată de G4 Media august, 2023).

Ca din întîmplare, această știre a fost publicată de G4 Media, organ bine orchestrat, care nu pomenește niciodată de AUR fără precizarea de ”partid extremist”.

Înaintea unei campanii electorale, o asemenea știre ar fi sunat mai degrabă ca o bîrfă.

Ce boală de limbariță să-i fi apucat pe securiștii ucrainieni să dea pe față o asemenea veste? De obicei, serviciile secrete nu dau în vileag decît atunci cînd vor să dinamiteze un personaj sau o grupare. Altfel, îl urmăresc cu grijă, îl surprind asupra faptului și-l ascund pînă cînd îl storc și pot să-l ofere la schimb.

De data aceasta ne-au făcut doar un contra servicu politic sosit pe o cale controlată.

Frontul imaginar anti-extremist amplificat de toți filo-americanii din România (din reflex sau la comandă) a devenit baza teoretică a comasării alegerilor românești din acest an. Abia după conturarea unei psihoze publice vine și nehaleala celor din fruntea PSD și PNL de a rămîne cu orice preț la putere.

În timp ce la București clocotea mămăliga comasării, Remus Pricopie, rectorul SNSPA, (o „academie” de servicii intelectuale, politice și informaționale), s-a cerut și el la televiziuni să ne explice după anvergura sa intelectuală și informațională ce măsură se impune în cazul lui George Simion.

„Toate temele promovate de George Simion în România sunt în interesul Moscovei și în detrimentul țării noastre. Vedem și auzim mesajele sale pro-Kremlin aproape zilnic, numai instituțiile Statului Român nu văd, nu aud și nu dau semne că ar fi preocupate de subiect.Cred, însă, că această inacțiune, reală sau simulată, poate avea consecințe asupra traseului democratic al României.În opinia mea, dacă nu se investighează oficial și la vedere legăturile lui George Simion (și ale altora din jurul său) cu serviciile secrete din Rusia, acest politician de factură legionară va continua să-i păcălească pe români și să afecteze stabilitatea țării”. (prof Remus Pricopie, rector SNSPA).

Nu vă este clar că acest plan de comasare („un plan de țară”, cum a zis bietul Ciolacu) a fost făcut pe genunchi pentru a face față unui pericol desenat (comandat) de strategi euro-atlantici, de dirijori și de presa trompetistă cu un singur scop:

-Menținerea cu orice preț a stabilității politice din România, chiar cu vizibile concesii făcute democrației.

Iar moldovenii și ucrainienii, beneficiari la greu a tot soiul de ajutoare de la București, n-au făcut decît să participe și ei la această debilă orchestrație politică.

Îmi place explicația că alegerile prezidențiale se vor face în septembrie pentru copii și pentru școli.

Şi pentru Klaus Iohannis care mai are nevoie de o pernă important sub cur.

„Aș fi mândru, ca român, ca președintele României să ocupe o funcție politică la nivel mare. În această alianță, sunt ferm convins că amândoi, împreună cu europarlamentarii vom negocia o funcție cât mai importantă pentru comisarul român și pentru funcții importante în Parlamentul European”, a zis Marcel Ciolacu.

Toată aiureala comasării a fost moșită la comandă externă, dar și pentru a-i garanta un viitor extern viitorului șomer Klaus Iohannis.

Nu-i la NATO, nu-i la Consiliul Europei, dar să fie și el pe undeva, că doar n-o sta ca prostul la Sibiu!”, scrie Nistorescu.

Facebook