De ce iau medicii Români șpagă. Pentru că pot

Potrivit ultimului Eurobarometru, 18% dintre români au afirmat că au dat șpagă pentru intervențiile din spitale. Un caz recent în care un medic a fost arestat pentru luare de mită readuce în actualitate problema.

Concret, șefa Secţiei de Oncologie de la Spitalul Județean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost arestată pentru 30 de zile pentru luare de mită în formă continuată. În prezent, medicul se află în arest la domiciliu. Potrivit procurorilor care instrumentează cazul, în mai puțin de un an slujitoarea lui Hipocrate a pretins și a primit mită în bani sau în produse alimentare de la 64 de persoane bolnave de cancer.

Imperativul mitei și sănătatea în sicriu

Dramele pacienților amenințați de apropierea morții au fost negociate de șefa secției de oncologie a spitalului din Suceava cu o lipsă de moralitate și deontologie profesională strigătoare la cer. Medicul Anca Ababneh Dumitrovici nu a ținut cont de faptul că unii pacienți își comandaseră deja sicriul. Declarația ulterioară a managerului spitalului, Alexandru Calancea, este halucinantă: „Am demarat reinstruirea personalului medical pentru standardul anti-mită care este implementat la nivelul spitalului din 2019 prin directorii medicali şi de îngrijiri, şefii de secţie. Tot personalul va fi reinstruit“. „Frecție la picior de lemn“, domnule Alexandru Calancea, și știți bine că e așa. Chiar credeți că un chirurg de notorietate poate fi instruit pentru a nu primi sau a nu pretinde mită? Eu nu cred. 

Șpaga, un pașaport iluzoriu pentru vindecare

Plicul cu bani strecurat de pacienți în buzunarele medicilor e o tradiție din regimul comunist. Mai exact, în regimul totalitar șpaga pentru medic se materializa nu atât în plicul cu bani, cât în cartușul de Kent, în punga cu cafea, în pulpa de miel ori de vițel, în crapul de Dunăre de câteva kilograme, în brânza de burduf și în multe altele de-ale gurii. Bani aveau și în regimul lui Ceaușescu slujitorii lui Hipocrate, dar nu aveau ce face cu ei într-o perioadă în care magazinele erau goale. Și atunci, ca și acum, bolnavul mergea la medic „pregătit.“ În cazul în care un doctor refuza să primească șpaga, pacientul devenea suspicios, neîncrezător că medicul își va da tot interesul să-l vindece. În mod tradițional, șpaga este și acum un fel de pașaport pentru vindecare.

Bolnavii știu, cu precizie de bisturiu, cât e șpaga pentru diferite afecțiuni

Potrivit ultimului Eurobarometru publicat la mijlocul anului trecut, 18% dintre români au afirmat că au dat șpagă medicilor și asistentelor pentru intervențiile din spitale. Suntem și aici pe primul loc în UE, unde media celor care apelează sau sunt obligați să apeleze la plicul cu bani de către personalul medical este de 4%. În țări precum Spania, Olanda, Portugalia, Finlanda, Suedia, Irlanda, Cipru și Estonia doar 1% dintre participanții la sondaj au spus că au fost nevoiți să ofere o plată suplimentară personalului medical.

Pe de altă parte, românii au cea mai puțină încredere (53%) dintre cetățenii europeni în personalul medical şi de asistenţă sanitară. Revenind la șpaga pe care doar 1 din 5 români pretinde că a dat-o medicilor, e limpede că realitatea e cu totul alta. Sunt rarisime cazurile în care un pacient supus unei intervenții chirurgicale să nu dea plicul chirurgului. Sumele sunt direct proporționale cu dificultatea operației. Tarifele abecedarului șpăgii sunt aflate de la asistentele medicale sau de la pacienții operați pentru aceeași afecțiune. Se știe cu precizie de bisturiu cât trebuie să primescă chirurgul/chirurgii și cât medicul anestezist. Asistentele medicale nu sunt nici ele lăsate de izbeliște, și nici infirmierele.

O „mică atenție“ de sute sau mii de euro

Aproape fiecare prunc e născut sub zodia șpăgii, mai ales când vorbim de cezariană. Aproape fiecare operație pe creier e însoțită de plicul din buzunarul sau cabinetul neurochirurgului. Aproape fiecare operație de cancer e tributară unei sume de bani care intră în venitul ilicit al medicului. Aproape fiecare operație pe cord, inclusiv la copiii de câțiva ani, necesită un „cadou“, o „atenție“. „Vă rog să primiți o mică atenție, domnu’ doctor“, spune pacientul, întinzând plicul. „Lăsați, nu e nevoie“, spune medicul, dând drumul plicului în buzunarul halatului alb. „Mica atenție“ se situează adesea între limitele câtorva sute până la câteva mii de euro. În fața unei boli grave sau în vecinătatea morții, bolnavul e în stare să-și vândă și haina de pe el, să facă un credit la bancă, să apeleze la ajutorul rudelor sau prietenilor.

Culpa medicilor care iau mită e greu de identificat

Am enunțat doar câteva exemple din cazuistica șpăgii folosind de fiecare dată, cu bună știință, metrologia ambiguă a lui „aproape.“ Nu fac un proces de intenție generalizând păcatele slujitorilor lui Hipocrate. Știu că avem și medici care nu numai că nu pretind, dar chiar refuză cu severitate, ca pe o jignire, plicul cu bani. Dar culpa în lumea medicală e greu de identificat și de aceea nu poate fi cuantificată. Ceea ce vreau să spun e că surprinderea asupra faptului a unor medici care au luat mită, judecarea și de prea puține ori condamnarea lor sunt cazuri izolate. Acestea ies la iveală doar atunci când un pacient depune plângere iar uneori și în urma răfuielii dintre colegii de breaslă.

Dacă Agenția Națională de Integritate (ANI) și-ar face treaba, s-ar dovedi că averile multor medici nu pot fi justificate doar prin veniturile licite. Deși în ultimii ani salariile din sistemul de sănătate au fost majorate substanțial, veniturile licite nu acoperă nici pe departe valoarea mașinilor de lux, a vilelor și a conturilor din bănci ale unora dintre medici. În multe cazuri, poliția și procuratura ar trebui să înceapă anchete din oficiu, dar nu o fac. Una dintre cauze e cârdășia și nepotismul dintre medici și polițiști sau procurori.