PSD și patriotismul economic în limuzine de lux: doar 7% din parlamentari au Dacia
Promotori ai patriotismului economic inclusiv în materie de autoturisme, social-democrații sunt încă în număr mic posesori de mașini autohtone.
În urmă cu patru luni, PSD lansa campania „Cumpără românește”, pentru încurajarea produselor autohtone din numeroase domenii, de la cel agroalimentar la diferite ramuri de producție. Săptămâna trecută, premierul Marcel Ciolacu vizita platforma industrială Dacia, de la Mioveni, precizând după prezentarea modelelor și un test drive că de acum înainte atât el, cât și ceilalți membri ai Guvernului vor folosi doar Dacii. A doua zi, premierul a și venit la muncă într-o Dacia Duster.
Și colegii de partid au dat startul la mesaje privind campania „Cumpără românește”, încurajând achiziționarea de mașini fabricate în țară, cum e cazul Dacia. Mesaje de susținere a campaniei și îndemnuri privind achiziția de mașini produse în România au venit rând pe rând de la parlamentari ca Mirela Adomnicăi, Mihai Fifor, Marius Humelnicu, Bogdan Matei, Daniel Suciu, Robert Cazanciuc, dar și de la alți social-democrați, cum sunt Victor Negrescu (europarlamentar) sau Adrian Vigheciu (consilier general). Dintre toți aceștia, doar Bogdan Matei este posesor al unei mașini Dacia Logan (an de fabricație 2017).
11 aleși cu Dacie din 154
De altfel, conform unei analize a „Adevărul” asupra ultimelor declarații e de avere ale celor 154 de parlamentari din grupurile PSD, 100 de deputați și senatori dețin una sau mai multe mașini. Din aceștia, doar 11 sunt deținători ai unei mașini Dacia, mai veche sau mai nouă. Pe lângă Bogdan Matei, câte o Dacia Logan regăsim la deputatul Daniel Ghiță, an de fabricație 2005, deputata Elena Stoica (an de fabricație 2006) și Grațiela Gavrilescu (care a moștenit jumătate de Dacia Logan). În cazul ultimei persoane, în declarația de avere mai figurează și un BMW (2017) și o Kia Sorento (2022).
Fără a menționa ce tip de Dacie, ci doar cu precizarea că au, sunt deputatul Constantin Bîrcă (an de fabricație 2020), deputatul Ion Grecu (an de fabricație 2018, însă mai are și alte patru mașini), Florin Piper Savu (2017) și Marius Iancu (an de fabricație 2008, moștenit, dar mai are un BMW și un Chevrolet).
Deputatul Aurel Nichita are un Duster din 2022 (dar și alte două autoturisme), în timp ce deputatul Silviu Hurduzeu are o Dacia Spring din 2021, dar și o a doua mașină. Nu în ultimul rând, deputatul Florian Neaga are 4 mașini Dacia 1300 din 1980, dar și două IMS-uri (1970), un Mercedes W123 (1984), un Fiat Panda (1986), o Skoda (1988), o Lancia (1989) și un al doilea Mercedes, dar an de fabricație 2005.
În schimb, preferințele politicienilor din formațiunea care acum e susținătoare a campaniei „Cumpără românește” a fost în anii trecuți mai ales pentru mașini nemțești sau care provin din piața asiatică, ceea ce înseamnă companii din Japonia sau din Coreea de Sud.
În Guvern, un ministru cu Dacie
Conform declarațiilor de avere ale social-democraților din Guvern, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, are un BMW X5, Angel Tîlvăr (ministrul Apărării) are patru mașini (Ford Fusion, două Hyundai (un Santa Fe și un Tucson) și o Laguna. Adrian Câciu (Fonduri Europene) e singurul ministru care are o Dacie (2018) și o Skoda mai veche (2010), în timp ce Bogdan Gruia (Digitalizare) are două BMW-uri, iar Simona Bucura-Oprescu (Muncă) un Mercedes. Ministra Familiei, Natalia Intotero, are un Porsche Panamera și două Volkswagen, în timp ce Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, are un Volkswagen.