Connect with us

Primarul Robert Negoiță oficiază căsătorii între persoane de același sex

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a acceptat să oficieze căsătorii, fără valoare juridică, între persoane de același sex. În cadrul evenimentului „Laminor Love Wonderland!”, organizat de Valentine’S Day, Robert Negoiță va oficia căsătorii inclusiv între persoane de același sex.

Legea din România nu recunoaște căsătoriile între persoanele de același sex, dar în cadrul evenimentului va fi organizată o căsătorie în mod simbolic.

Două femei vor fi primele persoane care își vor uni în mod simbolic destinele, dar în total vor fi 20 de cupluri.

„Trebuie să fim deschiși la minte și să respectăm dorințele fiecăruia”, a spus Robert Negoiță, la Antena 3 CNN.

Cum funcționează ”Căsătoria pentru o zi”

”Cei ce doresc o căsătorie de probă trebuie să aibă 18 ani împliniți și să se înscrie pe platforma dedicată acestui moment, aici. „Căsătoriile” se vor ține seara, după ora 18.00, și, deși nu au valoare juridică, vor reprezenta o veritabilă repetiție pentru cei ce urmează să facă marele pas, sau, de ce nu, un moment de distracție pentru cei care vor, pur și simplu, să se bucure de un astfel de moment. Pentru ca „marele Da” să fie cât mai veritabil, martorii reprezintă și ei un element cheie, dar nu sunt obligatorii.

După oficierea cununiei, participanții vor primi două exemplare ale certificatului de căsătorie pentru o zi, în variantă tipărită.”, se arată pe pagina evenimentului.

Facebook