Blocarea conturilor, concedieri, interzirea evenimentelor publice. Cum vor să anihileze autoritățile germane valul naționalist și conservator, aflat în plină ascensiune
Guvernul cancelarului german Olaf Scholz a prezentat, marţi, un plan în 13 puncte pentru combaterea curentului naționalist și conservator, aflat în plină ascensiune, pe care îl caracterizează ca fiind „extremism de dreapta”.
Ministrul de Interne, Nancy Faeser, susține că acest plan urmărește „protejarea democrației”, transmite Mediafax.
Printre măsurile prevăzute în plan se numără înghețarea conturilor bancare și blocarea finanțării pentru „extremiști.”
Potrivit unui amendament la legislaţia serviciilor secrete, ar trebui să fie posibilă închiderea conturilor bancare prin simpla invocare a posibilităţii unei „potenţiale ameninţări” la adresa ordinii publice. În prezent, anchetatorii au această putere doar dacă organizaţiile sau reţelele incită la ură sau violenţă.
Serviciile interne de informaţii vor trebui, totodată, să împărtăşească mai multe informaţii despre extremiştii de dreapta cu poliţia locală şi cu autorităţile de inspecţie a muncii. Această decizie ar trebui să facă posibilă interzicerea mai sistematică a reuniunilor de extremă dreapta, în special a celor care au loc clandestin. Angajații găsiți „vinovați de extremism” vor putea fi concediați mai ușor. Totodată, activiștii catalogați ca find „de extremă dreapta” vor fi împiedicați să intre sau să părăsească Germania.