Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu se întâlnesc la Cotroceni
Coaliția de guvernare este pe un butoi cu pulbere, asta din cauza faptului că PSD și PNL nu se înțeleg pe comasarea alegerilor, dar și pe un plan mai amplu care prevede inclusiv candidați comuni. O nouă ședință a coaliției va avea loc vineri, dar șansele de a se ajunge la o înțelegere sunt foarte mici.
Lucrurile sunt extrem de complicate și este posibil ca președintele Klaus Iohannis să intervină. Președintele a convocat CSAT pe 21 februarie, iar dacă până atunci nu se va ajunge la un consens, este posibilă o negociere la Cotroceni între Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu. Chiar dacă se întâlnesc pentru ședința CSAT, cei doi ar putea discuta și problema spinoasă a comasării.
Negocieri blocate, poziții diametral opuse
În acest moment, negocierile dintre PSD și PNL sunt blocate și pozițiile sunt diametral opuse.
PSD își dorește o negociere mai largă, în cadrul căreia să fie convenit și un candidat comun la alegerile prezidențiale. PSD cere ca în aceste negocieri ei să aibă 60%, iar liberalii 40%, asta pentru că social democrații stau mult mai bine în sondaje.
Practic, PSD solicită ca PNL să nu mai aibă candidat la alegerile prezidențiale și în schimb liberalii ar putea avea premierul și candidatul la Primăria Capitalei.
De partea cealaltă, PNL insistă ca liberalii să dea candidatul la alegerile prezidențiale, iar în rest ar mai fi deschiși la negocieri, dar nu sunt de acord ”să fie stabilit totul de acum”.
În acest context, PSD a transmis un mesaj dur: ori se acceptă condițiile lor, ori nu se mai face nicio comasare.
Ședințe de urgență, deplasări anulate
Liderii coaliției sunt presați de calendar să adopte rapid o decizie din cauza calendarului. Dacă nu se rezolvă până la finalul lunii februarie, ulterior nu se mai pot comasa alegerile.
Tocmai din acest motiv, liberalii au convocat, marți seara, o ședință BPN în format online. De asemenea, în weekend cei de la PNL au convocat un Consiliu Național.
Este posibil ca Nicolae Ciucă să ceară o flexibilizare a mandatului primit de la partid, asta pentru că liberalii au o decizie prin care arată că partidul va merge pe cont propriu la toate alegerile din 2024, inclusiv la prezidențiale.
De asemenea, premierul Marcel Ciolacu și-a anulat vizitele în Moldova, programate începând de vineri. Premierul nu va mai merge la Iași, tocmai pentru a merge la negocierile cu PNL.
Situația este una foarte complicată și este foarte posibil ca PSD și PNL să nu ajungă la un consens, iar alegerile să se desfășoare la termen.