Connect with us

Controverse uriașe pe piața energiei. Se face 7 lei/kWh, fără plafonare

Un furnizor de energie electrică a provocat polemici aprinse după ce a lansat o ofertă cu un preț uriaș de 7 lei pe kilowattoră, despre care a spus că va fi normal după eliminarea schemelor de plafonare. Asta ar însemna că facturile vor fi chiar și de opt ori mai mari. Pe de altă parte, ANRE a amendat patru furnizori tocmai pentru că s-au înțeles să majoreze prețurile prin practici incorecte de piață.

“Părțile convin faptul că, după încetarea măsurilor de plafonare aplicabile clienților finali din piața de energie electrică, Pretul energiei electrice active se stabileste conventional la nivelul a 7 lei/kWh (pretul energiei electrice active fara TG), la care se adaugă celelalte taxe și tarife reglementate, în vigoare la momentul facturării, fără a mai fi necesară încheierea unui act adițional la contractul încheiat între părți”, se arată într-o ofertă tip de furnizare de energie electrică pentru casnici, din comparatorul ANRE.

Oferta este făcută chiar de o firmă autohtonă. 

Ulterior, compania a precizat că este vorba de „strategia societății noastre în cazul eliminării schemei de plafonare” și că cel puțin un alt furnizor pe piața energiei are un preț mai mare.

Mai mult decât atât, clientul are posibilitatea de a-și alege sau schimba furnizorul în maxim 48 de ore prin platforma creată de ANRE. www.posf.ro , dacă nu este mulțumit de noul preț rezultat în urma eliminării schemei de plafonare.

PATRU FURNIZORI, AMENZI DE PESTE O JUMĂTATE DE MILIARD DE LEI PENTRU MANIPULAREA PIEȚEI DE ENEGIE

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat vineri că a amendat patru furnizori, pentru manipulare sau tentativă de manipulare a pieței de energie electrică cu aproape 538 de milioane de lei.

Cei patru furnizori sunt: EFT Furnizare, Freepoint Commodities Europe, Nova Power & Gas și Tinmar Energy, pentru manipulare sau tentativa de manipulare a pieței angro de energie electrică.

COMUNICATUL ANRE

Amenzile au fost aplicate astfel:

EFT FURNIZARE S.R.L. a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativa de manipulare a pieței angro de energie electrică, în urma tranzacțiilor efectuate pe Piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică – Modalitatea de tranzacționare PC-OTC, platformă administrată de către OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE ,,OPCOM”. În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că, operatorul economic licențiat EFT FURNIZARE S.R.L., printr-un număr de 6 tranzacții încheiate cu operatorii economici licențiați TINMAR ENERGY S.A., NOVA POWER & GAS S.R.L. și FREEPOINT COMMODITIES EUROPE LLP, s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind de tip wash trades, calificate în subcategoria ,,tranzacţiilor de spălare tip A – B – A”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie, în coroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) din același act normativ.Investigația a fost finalizată prin Decizia Președintelui ANRE nr. 80/19.01.2024, operatorul economic EFT FURNIZARE S.R.L. fiind sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 50.497.126,22 lei.

FREEPOINT COMMODITIES EUROPE LLP a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativa de manipulare a pieței angro de energie electrică, în urma tranzacțiilor efectuate pe Piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică – Modalitatea de tranzacționare PC-OTC, platformă administrată de către OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE ,,OPCOM”. În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că operatorul economic licențiat FREEPOINT COMMODITIES EUROPE LLP, printr-un număr de 2 tranzacții încheiate cu operatorul economic licențiat EFT FURNIZARE S.R.L., sa implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind de tip wash trades, calificate în subcategoria ,,tranzacţiilor de spălare tip A – B – A”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie, în coroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) din același act normativ.Investigația a fost finalizată prin Decizia Președintelui ANRE nr. 81/19.01.2024 operatorul economic FREEPOINT COMMODITIES EUROPE LLP fiind sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 22.917.465,30 lei.

NOVA POWER & GAS S.R.L. a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativa de manipulare a pieței angro de energie electrică, în urma tranzacțiilor efectuate pe Piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică – Modalitatea de tranzacționare PC-OTC, platformă administrată de către OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE ,,OPCOM”. În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că operatorul economic licențiat NOVA POWER & GAS S.R.L., printr-un număr de 2 tranzacții încheiate cu operatorul economic licențiat EFT FURNIZARE S.R.L., s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind de tip wash trades, calificate în subcategoria ,,tranzacţiilor de spălare tip A – B – A”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie, în coroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) din același act normativ. Investigația a fost finalizată prin Decizia Președintelui ANRE nr. 82/19.01.2024, operatorul economic NOVA POWER & GAS S.R.L. fiind sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 100.106.676,12 lei.

TINMAR ENERGY S.A. a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativa de manipulare a pieței angro de energie electrică, în urma tranzacțiilor efectuate pe Piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică – Modalitatea de tranzacționare PC-OTC, platformă administrată de către OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE ,,OPCOM”. În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că operatorul economic licențiat TINMAR ENERGY S.A., printr-un număr de 2 tranzacții încheiate cu operatorul economic licențiat EFT FURNIZARE S.R.L., s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind de tip wash trades, calificate în subcategoria ,,tranzacţiilor de spălare tip A – B – A”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie, încoroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) din același act normativ.Investigația a fost finalizată prin Decizia Președintelui ANRE nr. 83/19.01.2024, operatorul economic TINMAR ENERGY S.A. fiind sancționat contravențional,cu amendă în cuantum de 363.982.051,85 lei.

Amenzile contravenționale aplicate de ANRE se constituie integral ca venit la bugetul de stat.

Facebook