Daniel Gheba(AUR): România, campioană la importurile agricole din Ucraina!
Deputatul Gheba atrage atenția asupra ultimelor declarații ale directorului adjunct al Institutului de Economie Agrară, Mikola Puhaciov, conform căreia țara noastră a cucerit primul loc în topul importatorilor de produse agricole ucrainene în 2023, depășind China și Turcia!
Deputatul AUR Daniel Gheba solicită Guvernului să acționeze acum pentru a proteja interesele fermierilor români și pentru a asigura viitorul durabil al sectorului agricol în țara noastră!
Cu importuri în valoare de 2,875 de milioane de dolari, reprezentând 13% din exporturile agricole ale Ucrainei, în timp ce România are 13,5 milioane de hectare de teren arabil, situația ne arată o discrepanță între potențialul nostru agricol și dependența actuală de importuri, spune parlamentarul.
Gheba: Se pare că ucrainienii nu plătesc taxe și impozite pe marfa expediată, generând o concurență neloială față de fermierii noștri.
”Îndemn Guvernul să ia măsuri pentru a proteja producția agricolă autohtonă și a susține fermierii din țara noastră!
Spre exemplu, din cauza restricțiilor impuse de Polonia importurilor agricole din Ucraina, Polonia a încetat să mai fie cel mai mare importator de produse agricole din Ucraina, reducând cu o treime importurile din Ucraina.România trebuie să urmeze exemplul Poloniei și să-și revizuiască politica de import, încurajând consumul de produse locale.
Este evident că avem o resursă considerabilă pentru a susține și dezvolta producția agricolă locală, iar o gestionare eficientă a acestor terenuri poate contribui semnificativ la independența alimentară și prosperitatea țării noastre.
Autoritățile de resort ar trebui să se implice în promovarea și protejarea producției din România dezvoltând programe eficiente pentru fermierii români și încurajând cetățenii să prefere produsele locale în fața celor importate. Astfel, putem echilibra această discrepanță și asigura stabilitatea economică a agriculturii românești.
Să luăm aminte la acest semnal de alarmă! Solicit Guvernului să acționeze acum pentru a proteja interesele fermierilor români și pentru a asigura viitorul durabil al sectorului agricol în țara noastră!”, a mai transmis deputatul Gheba.