Scapă țara de o slugă! Iohannis l-a eliberat din funcție
Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul pentru eliberarea lui Bogdan Aurescu din funcţia de consilier prezidenţial de la data de 1 februarie, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Pe 9 noiembrie 2023, Adunarea Generală şi Consiliul de Securitate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite l-au ales pe Bogdan Aurescu în calitate de judecător al Curţii Internaţionale de Justiţie a ONU pentru un mandat care începe la data de 6 februarie 2024.
Curtea Internaţională de Justiţie, cu sediul la Haga, este principalul organ judiciar al Organizaţiei Naţiunilor Unite, fiind cea mai prestigioasă şi respectată instanţă internaţională. Toţi membrii ONU sunt părţi la Statutul Curţii. CIJ fost înfiinţată în 1945, în baza Cartei ONU.
CIJ este alcătuită din 15 judecători permanenţi, aleşi pe termen de 9 ani, cu posibilitatea de a fi realeşi, care îndeplinesc condiţiile cerute pentru exercitarea în ţările lor de origine a celor mai înalte funcţii judiciare sau care sunt jurişti având o competenţă recunoscută în domeniul dreptului internaţional. Cei 15 judecători care compun Curtea sunt aleşi astfel încât să fie asigurată reprezentarea principalelor forme de civilizaţie şi principalelor sisteme juridice ale lumii.