Connect with us

Fostul șef al CCR trântește comasarea: Să mai citească legea înainte să facă declarații!

Comasarea alegerilor nu este o idee bună, spune la RFI fostul președinte al Curții Constituționale a României (CCR) Augustin Zegrean. Asta în contextul în care PNL și PSD caută soluții pentru organizarea concomitentă a două dintre cele patru runde de alegeri din acest an.

Augustin Zegrean spune că există mai multe impedimente pentru comasarea alegerilor: ”Ca să poată să reducă mandatul, să micșoreze numărul de zile din mandatul deputaților, de exemplu sau al primarilor, al aleșilor locali, că despre ei e vorba acum, acest lucru se poate face numai prin lege organică. Deci ca să poată să facă alegerile locale deodată cu europarlamentarele, trebuie să hotărască asta printr-o lege organică, pentru că li se reduce numărul de zile din mandat, mandatul lor este de patru ani, scrie asta chiar în Codul Administrativ și ar trebui să știe, că nu-i așa vechi sau dacă nu, să-l mai citească o dată”.

Fostul președinte al CCR subliniază că ”în al doilea rând, pentru a se face alegeri la termenul acesta din 2-11 iunie, trebuie iar o lege, prin care să stabilească data alegerilor acuma și nu la sfârșitul mandatului. Pentru asta sunt deja în întârziere, pentru că după cum spune Comisia de la Veneția, în anul în care au loc alegeri, să nu se facă modificări de lege, să nu se modifice legile electorale în anul în care au loc alegerile”.

Augustin Zegrean e de părere că o comasare de alegeri ”nu este o idee bună, nu este o idee care să țină de statul de drept, de un stat care respectă Constituția. Constituția României nu prevede astfel de situații și nu cred că ajută la nimic chestia asta, mai mult încurcă decât ajută. Gândiți-vă că sunteți alegător, votant, din Șieuț și mergeți la vot, păi, omul acela merge cu atâta emoție la vot, că nu mai înțelege nimic, dacă trebuie să aleagă un deputat european, un primar și 12 consilieri pentru comuna lui, este derutat total”.

Facebook