Zelenski, un risc de securitate pentru aliați
”Ucraina are nevoie de un guvern de uniune națională”, titra Politico.eu, în decembrie 2023. Într-un articol de opinie, Adrian Karatnycky, membru al Atlantic Council, una dintre interfețele NATO, dădea exemplul cabinetului de uniune națională format în Israel după atacurile Hamas și exemplul lui Winston Churchill, care, la începutul războiului, i-a cooptat la guvernare pe rivalul laburist Clement Athlee. Articolul poate fi interpretat ca un avertisment public adresat de aliații Ucrainei, în primul rând Statele Unite.
În luna noiembrie 2023, The Economist arăta că, potrivit unui sondaj efectuat în Ucraina, președintele Volodimir Zelenski are o cotă de popularitate de circa 30%, în timp ce comandantul armatei ucrainene, generalul Valerii Zalujnii, are o popularitate de circa 70%. Asta în condițiile în care între cei doi exista o dispută despre mersul războiului, iscată de un interviu al lui Zalaujnîi pentru aceeași revistă economică britanică.
Mandatul Radei Supreme de la Kiev s-a încheiat în luna octombrie 2023. Mandatul președintelui Zelenki se va încheia în luna mai 2024. Constituția interzice organizarea alegerilor pe timp de război și sub legea marțială, care este prelungită constant de președintele Zelenski. Articolul publicat de Politico.eu sugerează că un guvern de uniune națională ar putea compensa deficitul democratic creat de aceasta situație.
Apoi, este amintit episodul în care fostului președinte Petro Poroșenko i s-a interzis să părăsească Ucraina pentru o vizită în Polonia, acolo unde ar fi urmat să se întâlnească cu premierul ungar Viktor Orban, considerat la Kiev un intermediar al lui Vladimir Putin. Este important de amintit și situația fostului consilier prezidențial Oleksii Arestovici, până acum singurul politician ucrainean care a anunțat că va candida împotriva lui Zelenski – acesta se află în ”exil autoimpus” în Statele Unite, de teamă că în Ucraina ar putea fi eliminat de regim. Sunt argumente pe care rivalii ui Zelenski (mediatizați de presa occidentală) le folosesc pentru a arăta că regimul de le Kiev devine autoritar și total refractar în ce privește negocierea cu Rusia.
Pe fondul acestei situații politice interne au apărut speculații că președintele Zelenski va încerca să se debaraseze de cel mai mare rival, generalul Zalujnîi, care ar urma să fie înlocuit la conducerea armatei de mai tânărul Kirilo Budanov, șeful spionajului militar, cu viziuni mult mai apropiate de cele radicale ale președintelui Zelenski și omul care se află în spatele campaniei de atacuri asupra țintelor de pe teritoriul Rusiei. Pentru a face această mișcare foarte delicată, având în vedere popularitatea lui Zalujnîi, președintele are nevoie de argumente foarte solide. Înfrângerile suferite de armata ucraineană la Avdiivka ar putea servi în acest scop. Recenta prăbușire a unui avion al armatei ruse care transporta prizonieri de război ucraineni (pusă de Moscova pe seama sistemelor Patriot din Ucraina) poate fi o altă bună justificare pentru îndepărtarea lui Zalujnîi.
”Zelenski are nevoie de oameni loiali în jurul lui, pe măsură ce situația devine mai precară. Aliații americani și europeni, care încă spun că vor să-i ofere arme si ajutor financiar, înțeleg că Ucraina nu poate rezista presiunii militare a Rusiei. De aceea Europa este acum panicată, iar Washingtonul caută o nouă abordare”, scrie Stephen Bryen, fost adjunct al subsecretarului Pentagonului în perioada 1981-1988.
”Noua politică a Ucrainei s-a conturat în ultimele luni. Este croită după realitatea că pierde războiul și că guvernul ar trebui să se retragă de la Kiev. Fundamentul acestei politici este ca Budanov să aibă control total, iar guvernul să se mute în vestul țării, probabil la Lvov. La nivel operațional, această politică ar presupune asasinate, bombardamente și alte mijloace de lovi armata rusă”, scrie Bryen, care sugerează că ar putea fi întreprinse chiar și operațiuni sub drapel fals împotriva facilităților nucleare din Ucraina.
În aceste condiții, guvernul SUA ar avea trei priorități.
1. Să ceară în continuare bani Congresului pentru a continua războiul in Ucraina, un lucru greu de obținut în condițiile în care Ucraina se prăbușește. Exista însă și o varianta de „damage control” pentru administrația Biden – acuzarea Congresului și a Partidului Repubican pentru pierderea Ucrainei.
2. Menținerea în funcție a unui guvern pro-occidental al Ucrainei, chiar dacă acesta nu va fi la Kiev. Stephen Bryen consideră că serviciile secrete americane lucrează intens în acest moment pentru a împiedica prăbușirea politica a Ucrainei, în special pe fondul unei posibile noi mobilizări, care se poate lovi de opoziția cetățenilor.
3. SUA trebuie să împiedice reapropierea Europei de Rusia. ”Dacă rușii vor putea instala un guvern favorabil la Kiev, europenii vor trebui să găsească o soluție de conviețuire cu Moscova. Actorul cheie este Germania. Actualul guvern de la Berlin nu va discuta cu Rusia, însă pot apărea schimbări. Dacă Ucraina va cădea, Germania va trebui să-și modifice politica. Cel mai simplu mod este ca Berlinul să acuze SUA, de exemplu, pentru sabotarea conductei Nord Stream. Asta poate deschide calea discuțiilor cu Putin.
Într-o analiză anterioară, la finalul lunii decembrie, același fost oficial american arata că la Washington se construiește un consens în jurul ideii că este necesară ajungerea la un acord cu Rusia. ”Negocierea unui acord este prezentată ca politica preferată de la bun început de administrația Biden, însă adevărul este cu totul altul: administrația Biden a blocat toate încercările de a ajunge la pace cu Rusia. Biden și compania l-au susținut pe Zelenski din același motiv: Zelenski, care la începutul războiului era deschis pentru negocieri cu Rusia, a îmbrățișat total linia echipei de securitate a lui Biden și a trecut prin Parlament și o lege care îi interzice să înceapă negocieri dacă războiul nu s-a încheiat”, scrie Bryen.
Volodimir Zelenski și facțiunile radicale din Ucraina au devenit un factor generator de riscuri majore pentru Statele Unite și NATO.
”Dacă acțiunile secrete ale Washingtonului pentru a ajunge la încetarea focului nu duc la niciun rezultat, singurele opțiuni rămân fie intrarea în război (iar asta însemna război în Europa), fie o înțelegere cu Rusia. Dacă Washingtonul dorește o înțelegere politică, aceasta nu poate fi negociată cu Zelenski. Zelenski trebuie să plece. Washingtonul ar putea ajunge la concluzia că singura soluție pentru ieșirea din scenă a lui Zelenski este o lovitură de stat, în urma căreia să vină la putere un lider politic sau militar care să dorească să se așeze la masă cu rușii”.