Ciolacu se teme de români. Premierul PSD-ist nu se duce la Iași de Ziua Unirii
Nici până la momentul scrierii acestor rânduri premierul Marcel Ciolacu nu şi-a confirmat prezenţa la Iaşi de 24 ianuarie. Ne este greu să credem că este dispus să rateze participarea la aniversarea a 165 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească, în condiţiile în care toate partidele şi-au deplasat ”vîrfurile” în fosta capitală a Moldovei. Totuşi, dacă situaţia va rămîne aşa, nu putem să nu ne întrebăm: de ce o face?
Explicaţia ar fi una simplă: în contextul protestelor din ţară şi a nemulţumirii populaţiei, premierul nu vrea să se expună unei manifestaţii ostile. Adică, laşitate în forma cea mai pură.
Noi, însă, credem că strategii PSD şi-au făcut şi alte calcule.
Mulţi dintre participanţii de mîine din Piaţa Unirii din Iaşi vor fi partizanii uneia sau alteia dintre agendele politice.Tot numeroşi vor fi şi cei care vor îndura frigul pentru a-şi exprima nemulţumirile. Dacă nu ar fi aşa, ar sta frumuşel acasă, cu sticla de trascău pe masă, şi s-ar uita, bine mersi, la televizor. Dar ei vor veni şi o vor face pentru că au ceva de spus, şi acel ceva nu e tocmai de bine. Prezenţa şefului guvernului la Iaşi ar face ca totul să se reverse asupra sa, că de, el e şeful. Dacă el nu va fi prezent, o ţintă tot trebuie să fie. Cine? Guvernarea în ansamblui ei. Dar guvernarea nu este asigurată numai de social-democraţi, ci şi de liberali. Iar ei sînt la Iaşi, cu Nicolae Ciucă, miniştri şi europarlamentari. Ţinte asigurate.
În concluzie , noi credem că, în cazul în care Marcel Ciolacu nu îşi va face apariţia la Iaşi, acesta este motivul: manifestările anti-premier, care ar fi fost extrem de probabile, să se transforme în anti-PNL. Ce să-i faci, dacă doar ei vor fi acolo…
Chestia cu Marcel Ciolacu reţinut la Bucureşti pentru discuţii cu sindicatele din MAI şi Ministerul Justiţiei sînt doar pretexte bune pentru naivi. Se putea discuta şi ieri sau se putea amîna pe joi. Că doar nu-i foc!